Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
04.02.2015

Se lansează sistemul informațional e-Rețineri

Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne lansează pilotarea interinstituțională a sistemului informațional e-Rețineri, începând cu 8 februarie curent. În acest sens, ministrul Justiției, Oleg Efrim, și ministrul Afacerilor Interne, Dorin Recean, au semnat astăzi un Ordin, prin care urmează să fie creat un grup interministerial de management, care va fi responsabil de organizarea și pilotarea sistemului e-Rețineri.

Membrii grupului vor monitoriza implementarea sistemului informațional și vor veni cu propuneri și soluții de eficientizare a funcționării acestuia. Conducerea grupului inerministerial va fi asigurată de Ministerul Justiției. Funcționalitatea sistemului de evidență e-Rețineri a fost testată în luna mai a anului trecut.

Sistemul e-Rețineri este un sistem informaţional automatizat, care conține date și informații despre persoanele aflate în detenție (reţinute, arestate şi condamnate). Astfel, e-Rețineri va permite ca managementul documentelor să se facă exclusiv în format electronic, procesele de evidență a apelurilor telefonice să fie automatizate, procesele-verbale să fie generate automat în baza informației introduse de către persoane autorizate, documentele generate sau înregistrate în sistem să poată fi imprimate din orice punct autorizat, persoanelor externe implicate în procesul de lucru - avocat și procuror, să fie notificate automat.

Potrivit Ministerului Justiției, implementarea sistemului e-Rețineri va asigura o comunicare rapidă între participanții sistemului, va contribui la modernizarea activității organelor de drept, la optimizarea proceselor de lucru, la reducerea costurilor operaționale, dar și la creșterea gradului de operativitate la intervenirea operativă în situații excepționale pentru asigurarea protejării drepturilor omului. Totodată, sistemul de evidență va permite monitorizarea automată a condiţiilor de detenţie şi de tratare a deţinuţilor (inclusiv a deciziilor luate cu privire la plângerile lor) și va contribui la ridicarea nivelului culturii juridice a funcţionarilor publici care activează în sistemul penitenciar.

Pilotarea sistemului de evidență e-Rețineri se face în scopul realizării Planului de acţiuni pentru implementarea Strategiei de reformare a sectorului justiţiei pe anii 2011-2016 și a Strategiei Naționale de Dezvoltare ”Moldova 2020”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus