Un proiect de sprijin pentru pilotarea formării profesionale duale, în special pentru meseriile din domeniul agriculturii și industriei alimentare, va fi lansat în toamna anului curent în cîteva școli profesional tehnice din republică. Proiectul, care va fi implementat de Ministerul Educației în comun cu Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare, este sprijinit de Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ). Valoarea totală a proiectului constituie 2 mln Euro.
În cadrul formării profesionale duale, întreprinderile preiau rolul instruirii practice a elevilor, iar în anumite cazuri și a celei teoretice. Acest sistem de formare profesională este pilotat, în prezent, în cadrul a trei meserii de la școala profesională nr. 5 din Bălţi, în parteneriat cu compania germană Draexlmaier, producătoare de componente auto pentru BMW și Audi.
Potrivit viceministrei Educației, Loretta Handrabura, proiectul va contribui la racordarea sistemului educațional la cerințele pieței muncii. „Învățămîntul dual german este un model cunoscut și apreciat în lumea întreagă. Ne propunem să învățăm de la ei și să încercăm să inserăm, ajustăm unele elemente în sistemul nostru. Mai mult decît atît, modelul de învățare în întreprindere ne va ajuta să sporim calitatea studiilor, fapt care va duce la îndeplinirea priorității strategice de dezvoltare economică – racordarea sistemului educaţional la cerinţele, în dinamică continuă, a pieței muncii”, a menționat viceministra.
La rîndul său, Gheorghe Gaberi, viceministrul Agriculturii și Industriei Alimentare, susține că pentru a accesa piața Uniunii Europene sînt necesare investiții în calitatea produselor agricole. „Unul dintre factorii determinanți ai calității este forța de muncă. În acest context, considerăm că este necesar ca întreprinderile să fie implicate masiv în procesul de pregătire a viitorilor angajați. Salutăm proiectul GIZ, care ne va ajuta să îmbunătățim programele de pregătire a specialiștilor și meseriașilor în domeniul agricol”, a subliniat viceministrul.
Potrivit lui Philipp Johannsen, directorul GIZ Moldova, „Proiectul va susține ambele ministere-partenere în transferul și adaptarea elementelor sistemului dual, implementarea cărora va spori competitivitatea pe plan internațional a companiilor locale”.
Proiectul va facilita implicarea mediului privat în procesul de instruire duală, astfel ca pe viitor mai multe companii din țară să ofere platforme de pregătire practică pentru elevi din mai multe școli profesional tehnice. În acest context, vor fi oferite posibilități de formare pentru maiștrii din întreprinderi, care vor preda în grupele de elevi.
Totodată, proiectul va pune bazele reformei de conținuturi pe care le studiază elevii din instituțiile cu profil agricol din țară, astfel ca oferta educațională a acestor instituții să corespundă cerințelor pieței muncii.
Potrivit Ministerului Educației, în Republica Moldova funcționează 61 de instituții de învățămînt profesional tehnic, inclusiv 13 școli de meserii și 2 școli private.
În anul 2014, Ministerul Educației, cu sprijinul financiar al Uniunii Europene, a inițiat o amplă reformă de sistem în domeniului învățămîntului profesional tehnic. Reforma, care se va finaliza în anul 2020, își propune să asigure calitatea și relevanța studiilor în domeniul profesional tehnic și o conexiune maximă cu piața muncii.