Respingerea în Parlamentul de la Chișinău a executivului condus de premierul desemnat Iurie Leancă reprezintă "dovada că gândirea și calculul politic conform cărora PCRM ar putea să sprijine un guvern pro-european sunt iluzorii și falimentare pentru parcursul european al Republicii Moldova", a declarat joi, eurodeputatul PSD Andi Cristea, președintele Delegației UE-Republica Moldova a Parlamentului European.
"Azi am avut dovada că gândirea și calculul politic conform cărora PCRM ar putea să sprijine un guvern pro-european sunt iluzorii și falimentare pentru parcursul european al Republicii Moldova", a afirmat europarlamentarul român.
Echipa guvernamentală propusă de premierul desemnat Iurie Leancă, care este și șeful în exercițiu al guvernului de la Chișinău, nu a primit joi votul de încredere din partea Parlamentului, doar 42 de parlamentari pronunțându-se în favoarea noului executiv, în condițiile în care erau necesare 51 de voturi. Cele 42 de voturi au venit de la coaliția minoritară formată din Partidul Liberal Democrat și Partidul Democrat, liberalii și comuniștii, de la care se așteptau cele nouă voturi lipsă, refuzând să susțină noul guvern.
Potrivit Constituției, președintele Republicii Moldova urmează ca, după votul negativ de joi din Parlament, să desemneze un alt candidat pentru funcția de premier. Dacă și acesta va fi respins de Parlament, șeful statului va trebui să dizolve legislativul și să anunțe alegeri anticipate
"La Bruxelles, în Parlamentul European, este greu de înțeles această stare de fapt. Partidele care promovează vectorul european, e drept cu diferențe de abordare și nuanțe, au majoritatea în urma alegerilor pentru a asigura un guvern care să continue acțiunile bune și constructive ale guvernului care a semnat Acordul de Asociere, și totuși o coaliție pro-europeană majoritară a întârziat să se formeze preț de atâtea săptămâni.
A fost un desant al reprezentanților grupurilor europene, lucrurile păreau în prima faza ca se așează, apoi s-au blocat, ulterior a fost realizata coaliția Alianței Politice pentru Moldova Europeană, fără cel de-al treilea partid pro-european, cum este denumit generic", a precizat Andi Cristea.
"Ca președinte al Comitetului Parlamentar de Asociere cu R. Moldova din partea Parlamentului European nu am rolul să comentez alegerile liderilor politici de la Chișinău. Însă, ca membru al Comisiei pentru Afaceri Externe sunt la curent cu existența unor nivele diferite de ambiție și abordări constructive din partea celor implicați în negocieri. Nici unul dintre colegii mei europarlamentari cu care am discutat nu este încântat că Guvernul este în Parlament la mâna unui partid comunist care organiza manifestații împotriva semnării Acordului de Asociere", a adăugat el.
"Este evident o situație complicată având un guvern minoritar. În perioada ce urmează vom avea practic o foaie de turnesol — guvernul reușește să se formeze și apoi să treacă prin votul Parlamentului reformele cerute de UE și lucrurile merg înainte din acest punct de vedere sau se intră în zodia negocierilor politice care au potențial să ducă la blocaje", a subliniat președintele Delegației UE-Republica Moldova a Parlamentului European.
"Ceea ce ne interesează pe noi la Bruxelles este continuarea reformelor, adică respectarea aspirațiilor europene legitime ale cetățenilor prin urmarea drumului sigur spre prosperitate și stabilitate. Desigur, situația optimă, care ar fi putut preveni în mod mai clar instabilitatea pe viitor era cazul unei coaliții PLDM-PDM-PL, cu atât mai mult cu cât erau reprezentate toate trei marile familii politice europene (PPE, S&D, ALDE), dar dacă liderii din trio nu s-au putut pune de acord, noi nu avem prea multe de comentat", a mai spus Andi Cristea.
"Capitalul de înțelegere de care se bucură R. Moldova din partea oficialilor europeni, generic vorbind, și a factorilor de decizie de la Bruxelles, este unul limitat. Exista bunăvoință, dar timpul, mai mult ca niciodată, nu mai are răbdare cu R. Moldova. Din nou, eu sunt încrezător ca noua coaliție de la Chișinău este conștientă de provocările viitorului, de așteptările populației și ale partenerilor europeni.
În rest, nu văd de ce am porni cu un sentiment de negativitate, e mai bine să fim optimiști, cu o doza necesară de realism. În fiecare nou proiect, trebuie pornit cu bună-credință, urmând a analiza ulterior faptele de dincolo de vorbe. Noi, la Bruxelles, ne dorim stabilitatea Moldovei, restul stă în energia și hotărârea de la Chișinău", a încheiat el. Agerpres
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.02.2015Eurodeputatul Andi Cristea: Calculul politic că PCRM ar putea să sprijine un guvern pro-european la Chișinău este falimentar
Comentarii (0)