Trimite e-mail | Printeaza
Politic
13.02.2015

În Republica Moldova ar putea fi deschise noi Centre de informare despre Uniunea Europeană, cu sprijinul Bulgariei

În Republica Moldova ar putea fi deschise noi Centre de informare despre Uniunea Europeană, cu sprijinul Bulgariei

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a solicitat sprijinul Bulgariei pentru a deschide noi Centre de informare despre Uniunea Europeană în sudul țării, precum este cel din Taraclia, care a fost inaugurat în iunie 2014, cu suportul Ministerului Afacerilor Externe de la Sofia.

Solicitarea a fost lansată de către Speakerul Andrian Candu în cadrul întrevederii cu Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Bulgariei în Republica Moldova, Petar Vâlov. Potrivit Președintelui Parlamentului, cunoașterea experienței altor state UE cu privire la procesul de integrare europeană va ajuta cetățenii noștri să înțeleagă mai ușor cum pot profita de oportunitățile care vor fi create.

„Republica Moldova este hotărâtă să-și continue drumul său european și să se dezvolte în beneficiul cetățenilor săi. Implementarea Acordului de Asociere va contribui la sporirea investițiilor în țara noastră și va oferi noi oportunități cetățenilor Republicii Moldova, indiferent că locuiesc în stânga Nistrului, în nordul sau în sudul țării. De aceea este important să avem cât mai multe instrumente de informare și să comunicăm cât mai activ cu cetățenii”, a subliniat Andrian Candu.

Președintele Parlamentului a mulțumit autorităților din Bulgaria pentru susținerea acordată procesului de integrare europeană a ţării noastre și a menționat interesul Republicii Moldova pentru intensificarea cooperării bilaterale, în special la nivel interparlamentar, dar și în domeniile economic și cultural.

Oficialii au mai discutat despre cooperarea moldo-bulgară în cadrul formatelor regionale la care participă cele două state. În acest context, diplomatul bulgar a solicitat sprijinul Republicii Moldova pentru crearea unui secretariat permanent al Procesului de Cooperare Regională din Sud-Estul Europei, la Sofia.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, comunitatea bulgarilor din Republica Moldova numără aproximativ 90 de mii de membri, care locuiesc, preponderent, în sudul țării și în stânga Nistrului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus