Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.02.2015

Uniunea Europeană va continua să sprijine parcursul european de modernizare a Republicii Moldova

Uniunea Europeană va continua să sprijine parcursul european de modernizare a Republicii Moldova

Prim-ministrul Chiril Gaburici şi şeful Delegaţiei UE la Chişinău, Pirkka Tapiola, au avut astăzi o întrevedere în cadrul căreia au discutat priorităţile agendei europene a Republicii Moldova şi proiectele care urmează să fie puse în aplicare.
 
Prim-ministrul Chiril Gaburici a subliniat că integrarea europeană a Republicii Moldova şi, nemijlocit, punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, stau la baza noului Program de activitate a Guvernului.
 
La rândul său, Pirkka Tapiola, şeful Delegaţiei Uniunii Europene l-a felicitat pe Chiril Gaburici cu prilejul învestirii în funcţie şi i-a urat succese în activitatea de Prim-ministru. De asemnea, diplomatul european a menţionat că Uniunea Europeană va continua să sprijine reformele-cheie, care urmează să fie realizate de Guvernul Republicii Moldova, menite să contribuie la modernizarea şi avansarea Republicii Moldova în parcursul său european.
 
Părţile au convenit să continue cooperarea în baza Agendei de Asociere RM-UE, iar pe termen scurt şi mediu, accentul principal să fie acordat reformei justiţiei, combaterii corupţiei, consolidării sectorului financiar-bancar, reformării administraţiei publice, dezvoltării economice şi atragerii investiţiilor, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus