Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut o întrevedere cu Valdis Dombrovskis, Vicepreşedinte al Comisiei Europene, care deţine portofoliul Euro şi dialog social. Cei doi oficiali au discutat despre evoluțiile în sectorul bancar, precum şi despre asistența financiară pe care Uniunea Europeană urmează să o acorde țării noastre.
În context, Premierul a vorbit despre reformele pe care Guvernul și-a propus să le realizeze mizând pe sprijinul Uniunii Europene: „În special, pe termen scurt și mediu, ne-am propus să asigurăm stabilizarea sectorului bancar, sancţionarea şi combaterea fraudelor financiare şi un echilibru între consolidarea fiscală durabilă şi impulsionarea dezvoltării economice. Vor fi întreprinse măsuri pentru armonizarea legislaţiei în domeniul financiar-bancar”, a subliniat șeful Cabinetului de miniștri.
Premierul Chiril Gaburici își încheie astăzi vizita oficială de două zile la Bruxelles, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
27.02.2015Chiril Gaburici: Vor fi întreprinse măsuri pentru armonizarea legislaţiei în domeniul financiar-bancar
Comentarii (0)