În cadrul întrevederii de astăzi, dintre Viceprim-ministrul Stephane Christophe Bride, ministru al Economiei și misiunea Băncii Mondiale, condusă de Melissa Rekas, au fost puse în discuție principalele reforme necesare pentru consolidarea mediului de afaceri, ce urmează a fi implementate prin intermediul Proiectului Băncii Mondiale pentru Ameliorarea Competitivității II (PAC II).
„Apreciem parteneriatul constructiv dintre Ministerul Economiei și Banca Mondială și asistența oferită de Banca Mondială Republicii Moldova, ce contribuie la dezvoltarea economică a țării noastre prin sporirea capacității instituționale în sectorul public pentru a implementa reformele necesare în vederea consolidării unui mediu de afaceri competitiv și a unui climat investițional atractiv”, a menționat ministrul Economiei.
Ministerul Economiei, cu sprijinul PAC II, va implementa o serie de reforme ce au drept scop creșterea exporturilor și sporirea competitivității sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (IMM), perfecționarea cadrului de reglementare a afacerilor (Reforma Regulatorie) și crearea unui climat de afaceri sigur și atractiv pentru investitori.
Pentru a concura cu succes pe piețele mai mari, cum este cea a Uniunii Europene întreprinderile din Republica Moldova trebuie să-și îmbunătățească managementul strategic al firmelor, managementul financiar, calitatea produselor, a proceselor de producție etc. Astfel PAC II vine cu o serie de instrumente practice cum ar fi facilitarea accesului la finanțare și lansarea unei linii de credit pentru sectorul privat.
Experții Băncii Mondiale au anunțat că vor oferi în perioada următoare un studiu în sfera exporturilor și un set de recomandară pentru MIEPO, în vederea consolidării acestui sector. Totodată, vor oferi expertiza lor și ODIMM-ului printr-un studiu al pieții pentru ca aceasta să dezvolte instrumentele necesare în funcție de cerințele mediului de afaceri.
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, Acordul de Credit şi Acordul de Finanţare, între Banca Mondială și Guvernul Republicii Moldova , în valoare de 45 milioane dolari, pentru derularea proiectului PAC II au fost semnate la 15 iulie curent. Perioada de implementare a proiectului este septembrie 2014- ianuarie 2020.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
02.03.2015Reformele necesare pentru un mediu de afaceri competitiv au fost discutate cu experții Băncii Mondiale
Comentarii (0)