Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut luni, 2 martie 2015, o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Danemarcei, Martin Lidegaard, și ministrul Afacerilor Externe al Poloniei, Grzegorz Schetyna, care au efectuat o vizită în Republica Moldova.
În cadrul întrevederii, ministrul Natalia Gherman a informat oficialii europeni despre primele rezultate ale implementării Acordului de Asociere RM-UE și a reiterat angajamentul autorităților de la Chișinău de a continua programul ambițios de reforme.
Oficialul moldovean a menționat că Summit-ul Parteneriatului Estic de la Riga, din mai 2015, va reprezenta un prilej de a spori semnificativ aspiraţiile europene ale țării noastre. “Atragerea investiţiilor şi extinderea pieţei de desfacere pentru produsele moldoveneşti sunt obiectivele cheie ale autorităților R. Moldova pentru valorificarea integrării economice cu UE”, a declarat șefa diplomației de la Chișinău.
La rândul lor, cei doi miniștri au reiterat sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova, menţionând necesitatea continuării reformelor, în special în domeniul justiţiei şi combaterea corupţiei. “Suntem aici pentru a vă asigura că vom sta umăr la umăr cu R. Moldova pentru a continua parcursul european. Vom acorda toată asistenţa necesară în acest sens”, a declarat omologul danez Martin Lidegaard, ministrul polonez precizând că „parcursul european este o mare şansă pentru R. Moldova, cu mari perspective”.
De asemenea, ministrul Natalia Gherman a pledat pentru intensificarea relaţiilor bilaterale cu cele două țări și a adus mulțumiri Guvernelor danez și polonez pentru asistența pentru dezvoltare oferită R. Moldova, pe parcursul ultimilor ani, în domenii precum buna guvernare, drepturile omului şi democraţia, mediu, consolidarea societăţii civile şi a presei libere şi independente, promovarea creşterii economice rurale etc.
Potrivit MAEIE, Danemarca și Polonia sunt printre cele 13 state UE care au ratificat, până în prezent, Acordul de Asociere RM-UE.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.03.2015Miniştrii de Externe ai Danemarcei și Poloniei au reiterat sprijinul pentru parcursul european al R. Moldova
Comentarii (0)