Cabinetul de miniștri a aprobat astăzi proiectul Legii cu privire la ratificarea Tratatului dintre Republica Moldova și Republica Belarus privind transferul persoanelor condamnate la privaţiune de libertate pentru continuarea executării pedepsei. Documentul a fost semnat între Ministerul Justiției al Republicii Moldova și Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Belarus, la 24 septembrie 2014, la Chișinău. Potrivit ministrului Justiției, Vladimir Grosu, acordul are drept scop consolidarea relațiilor de cooperare moldo-belaruse.
”Ratificarea Tratatului va contribui la realizarea principiilor dreptului internațional și a dreptului persoanelor condamnate de a fi transferați în statul ai cărui cetățeni sunt, pentru continuarea executării pedepsei. Acest acord este oportun în contextul în care Republica Belarus nu este parte la Convenţia privind transferarea persoanelor condamnate, adoptată la Strasburg în anul 1983 şi ratificată de Republica Moldova în 2004”, a explicat ministrul Justiției, în cadrul ședinței Executivului.
Potrivit documentului, responsabilitatea pentru implementarea prevederilor Tratatului este atribuită Ministerului Justiției, transferul nemijlocit al persoanei condamnate va fi efectuat de către Departamentul Instituțiilor Penitenciare. Astfel, transferul va fi efectuat la punctele de trecere internaționale a frontierei cu dosarul personal al condamnatului, sentințele de condamnare și conform documentelor valabile care acordă dreptul de trecere a frontierei de stat a Părților Contractante.
Timpul, locul și modul de transferare a persoanei condamnate vor fi stabilite prin înțelegerea reciprocă a autorităților responsabile de executare a pedepsei ale Părților Contractante, nu mai târziu de 30 de zile din ziua adoptării deciziei privind transferul condamnatului. În cazul apariției unor factori independenți de Părțile Contractante, termenul va putea fi prelungit cu încă 30 de zile sau pe o perioadă nedeterminată. În prezent, persoanele condamnate sunt transferate în baza tratatului internaţional la care Republica Moldova şi Republica Belarus sunt părți sau în baza principiului reciprocităţii.
Potrivit Ministerului Justiției, semnarea Tratatului privind transferul persoanelor condamnate a avut loc în cadrul vizitei oficiale în Republica Moldova a președintelui belarus Aleksandr Lukașenko, în perioada 24-25 septembrie 2014.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.03.2015Colaborarea moldo-belarusă privind transferul persoanelor condamnate va fi consolidată
Comentarii (0)