Trimite e-mail | Printeaza
Politic
06.03.2015

Ţările Grupului Vîşegrad şi-au exprimat deplina susţinere a parcursului european al Moldovei

Ţările Grupului Vîşegrad şi-au exprimat deplina susţinere a parcursului european al Moldovei

Prim-ministrul Chiril Gaburici a discutat cu membrii delegaţiei Grupului Vîşegrad, din care fac parte viceminiştrii de Externe ai Cehiei, Ivo Šrámek, Poloniei, Konrad Pawlik, Slovaciei, Peter Burian, și Ungariei, István Mikola,  aflaţi într-o vizită de două zile în Republica Moldova.
 
În cadrul întrevederii, au fost abordate subiecte prioritare de pe agenda de reforme în contextul integrării europene a Republicii Moldova, pregătirile pentru Summitul Parteneriatului Estic de la Riga, precum și evoluţiile din regiune.
 
Prim-ministrul a apreciat sprijinul constant acordat Republicii Moldova de ţările Grupului V4. Chiril Gaburici a menţionat că priorităţile Guvernului ţin de punerea în aplicare a prevederilor Acordului de Asociere RM-UE, inclusiv lupta cu corupţia, reforma justiţiei, asigurarea stabilităţii financiare şi a creşterii economice. „Avem ferma convingere că integrarea europeană este singura cale de atingere a obiectivelor propuse şi vom depune tot efortul pentru continuarea proceselor demarate în acest scop. Astfel, asistenţa şi experienţa partenerilor noştri este foarte importantă şi valoroasă pentru noi”, a specificat Premierul.
 
La rândul lor, oficialii europeni au salutat că integrarea europeană rămâne o prioritate pe agenda Guvernului de la Chişinău. Ei au subliniat importanţa obţinerii unor rezultate concrete în realizarea reformelor, exprimându-şi deplina susţinere pentru  parcursul european al Moldovei. „Este important să valorificăm toate oportunităţile Acordului de Asociere, în special a părţii ce vizează Acordul privind Zona de Liber Schimb Aprofundat şi Cuprinzător, pentru intensificarea schimburilor comerciale şi investiţionale între Republica Moldova şi UE”, au menţionat oficialii.
 
Grupul Vîşegrad este o reuniune informală regională de cooperare, care cuprinde patru ţări central-europene. Începând cu 2004, după ce ţările V4 au devenit state membre ale Uniunii Europene, Grupul Vîşegrad s-a transformat într-o platformă de schimb de experienţă şi elaborare a poziţiilor comune cu privire la chestiuni esenţiale pentru viitorul regiunii şi UE, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus