Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat, luni, că summitul de la Riga reprezintă un moment foarte potrivit pentru un "bilanț de etapă" al realizărilor Guvernului de la Chișinău, în condițiile în care momentul în care va avea loc summitul, luna mai, coincide cu marcarea a aproximativ 100 de zile de la instituirea noului executiv al Republicii Moldova.
"Coincide în mod interesant acest summit (de la Riga — n.r.), la sfârșitul lunii mai, cu aproximativ 100 de zile de guvernare pentru noul guvern instalat la Chișinău. Este, prin urmare, cred, un moment foarte potrivit pentru un bilanț de etapă, inclusiv cu elemente legate de aplicarea Acordurilor de Asociere și, respectiv, de Liber Schimb", afirmat Aurescu, la București, într-o conferință de presă comună cu omologul său german, Frank Walter Steinmeier.
Demnitarul român a apreciat că, în urma contactelor care au existat între România și Republica Moldova, atât la nivel de președinte, cât și la nivel de ministru de Externe, există speranța că Guvernul de la Chișinău își va menține calea proeuropeană. În acest context, Aurescu a subliniat importanța implementării depline a Acordului de Asociere și a Acordului de Liber Schimb de către factorii de decizie de peste Prut.
La rândul său, Steinmeier a arătat că este răspunderea Chișinăului să decidă ce cale dorește să urmeze, dar a apreciat că Acordul de Asociere Republica Moldova — Uniunea Europeană reprezintă "o bază importantă".
"Cred că avem o bază importantă în acest Acord de Asociere pentru colaborarea Republica Moldova — Uniunea Europeană. M-am convins de acest lucru cu ocazia vizitei mele în Republica Moldova. Există un nou regim al vizelor, un lucru salutabil nu doar din partea Guvernului, ci și de către populație. Noul Guvern al Republicii Moldova are răspunderea de a decide care este calea reformelor pe care se va angaja, ce au de făcut. Au existat schimburi de informații între Uniunea Europeană și Guvernul de la Chișinău. Nu au apărut noutăți. Programul este clar, de fapt. Dacă majoritatea care sprijină acest guvern va permite continuarea pe această cale — va trebui să așteptăm, noi sperăm ca lucrurile să rămână așa—, noi, partea germană, nu retragem niciuna din oferte făcute. Acum este rândul Moldovei să acționeze", a spus oficialul german. Agerpres
Trimite e-mail | Printeaza
Externe
09.03.2015Aurescu: Summitul de la Riga, un moment foarte potrivit pentru un bilanț de etapă al Guvernului de la Chișinău
Comentarii (0)