Astăzi, 10 martie 2015, s-a întrunit în prima şedinţă Grupul de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind noul statut al municipiului Chişinău. În cadrul şedinţei a fost aprobat Regulamentul de activitate a grupului şi formate organele de conducere. Deputaţii l-au ales în calitate de preşedinte al Grupului de lucru pe liderul fracţiunii parlamentare a PLDM, Vlad Filat, iar în calitate de secretar - pe deputatul democrat, Valentina Buliga.
În termen de 60 de zile, Grupul de lucru urmează să elaboreze proiectul de lege privind statutul municipiului Chişinău. Deputaţii vor defini principiile de organizare şi funcţionare a municipiului Chişinău şi a unităţilor administrativ-teritoriale din componenţa acestuia; competenţele consiliului municipal; atribuţiile primarului şi viceprimarilor, ale secretarului consiliului municipal, pretorilor şi vicepretorilor, precum şi principalele sarcini ale preturilor. De asemenea, va fi stabilită modalitatea de formare şi gestionare a patrimoniului municipal.
Membrii Grupului de lucru fac apel către societatea civilă să vină cu propuneri pentru includerea acestora în proiectul de lege. Toate sugestiile urmează a fi remise Grupului de lucru pentru elaborarea proiectului de lege privind statutul municipiului Chişinău, la adresa: mun.Chişinău, bd. Ștefan cel Mare și Sfânt, 105, anunță Fracțiunea parlamentară a PLDM.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
10.03.2015Grupul de lucru pentru elaborarea noului statut al mun. Chişinău şi-a început activitatea
Comentarii (0)