Ministrul Transporturilor, Vasile Botnari, a discutat planul de colaborare în acest sens cu delegația Băncii Mondiale, condusă de Simon Ellis, șef de echipă al BM pentru Programul în domeniul transporturilor din Republica Moldova.
Vasile Botnari a menţionat că, în 2014, în premieră, Ministerul Transporturilor a demarat un amplu program de reparații a drumurilor din intravilanul localităților, care va continua și în acest an. Totodată, în opinia ministrului, cu suportul partenerilor de dezvoltare va fi posibil de accelerat reabilitarea rețelei de drumuri locale, care din lipsa cronică de finanțare a ajuns în stare deplorabilă.
"Am reuşit identificarea surselor de finanţare pe intern pentru a începe repararea drumurilor dintre sate, ca să asigurăm accesul locuitorilor spre principalele obiectivele sociale. Avem nevoie însă și de sprijinul partenerilor de dezvoltare pentru a înregistra un progres mai mare în această direcție”, a afirmat Vasile Botnari.
Potrivit MTID, Simon Ellis a apreciat că echipa de consultanți, desemnată pentru selectarea drumurilor ce vor intra în reabilitare, a început să lucreze, exprimându-și încrederea că prioritățile pe acest proiect vor fi definitivate cât mai rapid. "Suntem pregătiţi să contribuim la reabilitarea drumurilor locale din Moldova cu o investiție de 55 milioane de dolari. Consultanții fiind mobilizați, există posibilitatea să ne mișcăm repede", a specificat reprezentantul Băncii Mondiale.
Ministrul Vasile Botnari și reprezentanții Băncii Mondiale au discutat şi despre cum ar putea fi urgentate procedurile necesare pentru semnarea Acordului de finanțare cu BM, care prevede lucrări la infrastructura drumurilor din ţară.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.03.2015Banca Mondială este disponibilă să ofere sprijin de 55 milioane de dolari ţării noastre pentru lucrări de dezvoltare a drumurilor locale, începând cu anul curent
Comentarii (0)