Trimite e-mail | Printeaza
Economie
20.03.2015

Cooperarea interparlamentară moldo-rusă ar putea fi activizată

Cooperarea interparlamentară moldo-rusă ar putea fi activizată

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu a avut ieri o întrevedere cu Ambasadorul Extraordinar şi Plenipotenţiar al Federaţiei Ruse în Republica Moldova, Excelența Sa, Farit Muhametşin.

Discuțiile din cadrul întrevederii au vizat dezvoltarea relațiilor interparlamentare de cooperare dintre legislativele celor două state. În context, Farit Muhametşin a transmis Președintelui Parlamentului Republicii Moldova invitația privind organizarea unei ședințe de lucru cu Președintele Consiliului Federației Ruse, Valentina Matvienko. Întâlnirea va avea loc în cadrul următoarei sesiuni a Adunării Interparlamentare a CSI, care se va desfășura la Sankt-Petersburg, în perioada 16 – 17 aprilie curent.

În aceeași ordine de idei, Andrian Candu și Farit Muhametşin au pledat pentru impulsionarea dialogului interparlamentar, menționând că urmare a întâlnirii celor doi speakeri ar putea fi reluată cooperarea activă la nivelul comisiei interparlamentare moldo-ruse, în beneficiul cetățenilor ambelor țări. Totodată, oficialii au subliniat importanța intensificării activității grupurilor parlamentare de prietenie și a contactelor directe între comisii.

Andrian Candu și Farit Muhametşin au mai discutat despre pregătirile pentru manifestările dedicate celei de-a 70-a aniversări de la sfârșitul Războiului al Doilea Mondial, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus