Președintele Parlamentului European, Martin Schulz a fost felicitat de Spicherul Andrian Candu cu ocazia aniversării a 56-a de la crearea Parlamentului European.
„Sunt încrezător că semnarea la 27 iunie 2014 a Acordului de Asociere a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană și ratificarea acestuia de către Legislativul moldav și Parlamentul European reprezintă o bază importantă pentru cooperarea noastră în viitor, precum și o dovadă a hotărârii și seriozității autorităților moldovenești în înaintarea graduală spre viitorul nostru european”, se menționează în mesajul de felicitare adresat Președintelui Parlamentului European, Martin Schulz.
Andrian Candu a remarcat, în mesajul de felicitare, cooperarea dintre Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul European în cadrul Comitetului de Asociere Parlamentară Republica Moldova – UE, care s-a remarcat prin relații de prietenie, intensitate și schimburi parlamentare active. Totodată, Președintele Parlamentului a reconfirmat ferma determinare a autorităților de la Chișinău de a continua parcursul european și a menționat deschiderea pentru acțiuni comune cu Parlamentul European.
Parlamentul European este una dintre cele mai mari adunări democratice la nivel mondial. Cei 751 de deputaţi reprezintă cele 500 de milioane de cetăţeni ai UE. Deputaţii sunt aleşi din cinci în cinci ani de către alegătorii din cele 28 de state membre, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
20.03.2015Președintele Parlamentului European, Martin Schulz, felicitat de Spicherul Andrian Candu
Comentarii (0)