Obiectivele Programului vizează păstrarea, dezvoltarea şi promovarea diversităţii lingvistice, culturale şi a patrimoniului cultural al Europei, consolidarea competitivităţii sectoarelor culturale, inclusiv a audiovizualului, precum şi susţinerea cooperării în reţelele transfrontaliere.
Documentul stabileşte eligibilitatea Republicii Moldova de a accesa anual până în anul 2020 finanțările pentru proiecte culturale din sectoarele culturale și creative ale Programului UE „Europa Creativă”.
Programul "Europa Creativă" este destinat organizaţiilor culturale și de creaţie care activează cel puţin doi ani şi are trei subprograme: media, cultura și o componentă trans-sectorială, care va asigura garantarea creditelor bancare și cooperarea în domeniul politicilor culturale.
Programul este gestionat de Comisia Europeană și de Agenția Executivă pentru Educație, Audiovizual și Cultură din Bruxelles, care evaluează toate proiectele. La nivel național, birourile “Europa Creativă” din țările participante la acest program oferă informații și asistență tehnică gratuite operatorilor care doresc să acceseze fonduri în cadrul Programului.
Acordul privind participarea Republicii Moldova la Programul UE „Europa Creativă” a fost semnat în data de 18 martie 2015, la Bruxelles, de către ministrul Culturii, Monica Babuc, și Comisarul pentru educație, cultură tineret și sport al Comisiei Europene, Tibor Navracsics, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
25.03.2015Guvernul a aprobat proiectul de lege pentru ratificarea Acordului privind participarea Republicii Moldova la Programul UE „Europa Creativă”
Comentarii (0)