Parlamentul Republicii Moldova și Parlamentul României își vor intensifica relațiile de cooperare pentru facilitarea implementării acquis-ului comunitar și transferul de expertiză în procesul de integrare europeană a țării noastre.
Despre semnarea unui memorandum de cooperare între legislativele celor două țări au discutat astăzi Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu și Valeriu Ștefan Zgonea, Președintele Camerei Deputaților din Parlamentul României, în cadrul unei întrevederi comune cu Prim-ministrul României, Victor Ponta.
Potrivit Președintelui Parlamentului, semnarea memorandumului va contribui la dezvoltarea relațiilor de cooperare dintre cele două legislative, ținând cont de prioritățile și responsabilitățile Parlamentului Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. „Parlamentul României a demonstrat maximă susținere în sprijinul parcursului european al Republicii Moldova, oferind sprijin inclusiv pentru dezvoltarea capacităților funcționarilor instituției parlamentare de la Chișinău. Mulțumim pentru suportul acordat și mizăm în continuare pe expertiza colegilor din România pentru aprofundarea asocierii politice și economice a Republicii Moldova cu Uniunea Europeană”, a subliniat Speakerul.
Alte subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat cooperarea între Republica Moldova și România în domeniul infrastructurii drumurilor și a securității energetice. În context, Prim-ministrul României, Victor Ponta a reiterat angajamentul autorităților române de a continua proiectele comune inițiate, dar și disponibilitatea de a extinde domeniile de cooperare, inclusiv în ceea ce ține de avansarea discuțiilor privind construcția unei autostrăzi între Republica Moldova și România.
Andrian Candu a remarcat dezvoltarea ascendentă a relațiilor comercial-economice dintre cele două state, în special în anul 2014 când România a devenit principalul partener comercial al Republicii Moldova. „Contăm pe sprijinul autorităților române pentru a menține în continuare tendința de creștere a schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și România”, a subliniat Președintele Parlamentului.
Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, Andrian Candu s-a mai referit și la importanța extinderii construcției gazoductului Iași-Ungheni până la Chișinău, lansând un apel către oamenii de afaceri din România de a spori investițiile în domenii strategice pentru țara noastră.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.03.2015Andrian Candu vrea investiții românești în domenii strategice pentru Republica Moldova
Comentarii (0)