Trimite e-mail | Printeaza
Politic
26.03.2015

Ponta: România continuă proiectele cu Moldova cât timp voinţa de a merge spre Europa e foarte clară

Ponta: România continuă proiectele cu Moldova cât timp voinţa de a merge spre Europa e foarte clară

România va continua toate proiectele convenite cu fostul Guvern de la Chişinău condus de Iurie Leancă atât timp este foarte clară voinţa Moldovei de a merge în continuare spre Europa, spre România, spre o societate europeană şi democratică, a declarat, joi, premierul Victor Ponta.

Şeful Executivului de la Bucureşti a făcut această declaraţie la finalul întrevederii pe care a avut-o cu preşedintele Parlamentului Republicii Moldova, Andrian Candu, în prezenţa preşedintelui Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea.

"Toate proiectele pe care le-am început în 2014 cu Guvernul condus de Leancă şi din care Candu făcea parte ca ministru vrem să le continăm atât timp cât e foarte clară voinţa Moldovei de a merge în continuare spre Europa, spre România, spre o societate europeană şi democratică. E foarte important că acest mesaj de la Bucureşti este dat de toată lumea: preşedinte, prim-ministru, preşedintele Camerei Deputaţilor, pentru că am făcut mult şi avem încă de făcut foarte mult în continuare pentru Republica Moldova", a spus Ponta.

El a amintit că, anul trecut, România a realizat "o chestiune istorică", devenind primul partener comercial al Moldovei, devansând astfel Rusia. Totodată, premierul român a ţinut să precizeze de ce a dorit să participe la întâlnirea celor doi preşedinţi parlamentari, scrie Mediafax.

"Am dorit să particip la întâlnirea cu preşedintele Parlamentului de la Chişinău în primul rând pentru că avem o relaţie specială cu Moldova şi, în al doilea rând, pentru că domnia sa este doar de câteva luni preşedintele Parlamentului. Anul trecut a fost ministru în Guvern, ministru cu care am pornit foarte multe proiecte, în special cele energetice - şi gazoductul, şi liniile de înaltă tensiune - şi am vrut să mai aflu şi de la el, sigur, ce se întâmplă la Chişinău, să-l asigur de faptul că proiectele importante care ţin în special de sprijinul pe care România îl acordă, prezenţa noastră în Republica Moldova", a mai spus Ponta.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus