Trimite e-mail | Printeaza
Politic
02.04.2015

Turcia susține integritatea și suveranitatea Republicii Moldova

Turcia susține integritatea și suveranitatea Republicii Moldova

Prim-ministrul Chiril Gaburici a avut astăzi o întrevedere cu ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia, Mevlüt Çavuşoğlu, aflat într-o vizită oficială în Republica Moldova. Oficialii au apreciat evoluția ascendentă a relațiilor dintre cele două state și au pledat pentru consolidarea dialogului politic bilateral și a cooperării comercial-economice.
 
Chiril Gaburici a salutat semnarea de astăzi a Protocolului de cooperare între Guvernul Republicii Moldova şi Guvernul Republicii Turcia privind termenii şi condiţiile generale pentru dezvoltare, care prevede acordarea asistenţei tehnice în domeniile economiei, comerțului, infrastructurii, tehnologiilor, dreptului, administrării publice, educației, culturii și ocrotirii sănătății.
 
”Este un pas important pentru dezvoltarea și consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale. De asemenea, suntem interesați în continuarea consultărilor politice interministeriale moldo-turce, care au drept scop schimbul aprofundat de opinii pe teme de actualitate, precum agendele europene, cooperarea în domeniul sănătăţii şi educaţiei”, a subliniat Premierul.
 
Șeful Executivului a apreciat proiectele investiţionale implementate de Guvernul de la Ankara în Republica Moldova, inclusiv în Găgăuzia, afirmând că „demararea proiectelor comune vor contribui la modernizarea infrastructurii şi creşterea bunăstării populaţiei din regiune”.
 
În cadrul întrevederii s-a convenit că, în timpul apropiat, cele două ţări să semneze Declaraţia privind stabilirea unui Parteneriat Strategic, care va constitui o etapă nouă în dezvoltarea relaţiilor bilaterale. Ministrul Mevlüt Çavuşoğlu a dat asigurări că Acordul de Liber Schimb dintre ţara noastră şi Turcia, semnat la 11 septembrie 2014, va fi în curând ratificat de Parlamentul de la Ankara. Acest fapt va contribui la dinamizarea relaţiilor economice.
 
Totodată, ministrul Afacerilor Externe al Republicii Turcia a menționat că țara sa susține plenar alegerea europeană a Republicii Moldova. ”Suntem gata să vă acordăm ajutor la implementarea reformelor în diferite domenii. Susținem integritatea și suveranitatea Republicii Moldova și sperăm că veți reuși să soluționați conflictul transnistrean pe calea dialogului diplomatic”, a afirmat oficialul turc.
 
Părţile au salutat punerea în aplicare a regimului fără vize între cele două țări, fapt ce a impulsionat vizitele reciproce ale cetăţenilor statelor noastre şi a contribuit la consolidarea relaţiilor bilaterale pe diferite dimensiuni.
 
La finalul întrevederii, Şeful Executivului de la Chişinău, Chiril Gaburici, a lansat Președintelui turc, Recep Tayyip Erdogan și Prim-ministrului Ahmet Davutoglu invitația de a vizita Republica Moldova.
 
Republica Turcia este unul dintre partenerii comerciali importanţi ai Republicii Moldova, situându-se pe locul şapte în lista partenerilor comerciali ai țării noastre, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus