Trimite e-mail | Printeaza
Politic
03.04.2015

Premierul Chiril Gaburici a avut astăzi o discuţie telefonică cu omologul rus, Dmitri Medvedev

Premierul Chiril Gaburici a avut astăzi o discuţie telefonică cu omologul rus, Dmitri Medvedev

Discuţia a vizat problematica colaborării bilaterale dintre Republica Moldova şi Federaţia Rusă, disponibilitatea Guvernului de la Chişinău de a contribui la reluarea şi dezvoltarea unui dialog constructiv între părţi, precum şi necesitatea reluării schimburilor comerciale moldo-ruse.
 
În debutul convorbirii, Prim-ministrul rus l-a felicitat pe omologul său moldovean cu ocazia preluării mandatului de Șef al Executivului. Totodată, Premierul Dmitri Medvedev și-a exprimat disponibilitatea organizării unei întruniri la nivel de șefi de guvern, care va fi precedată de sesiunea comisiei bilaterale de cooperare economică.
 
La rândul său, Prim-ministrul Chiril Gaburici a mulțumit omologului rus pentru asistența acordată de Federația Rusă la evacuarea cetățenilor Republicii Moldova din zona de conflict din Yemen, ca urmare a declanșării confruntărilor militare pe teritoriul acestui stat. În același context, a fost înalt apreciată cooperarea ambelor state în domeniul umanitar.
 
Un subiect al discuţiei a vizat aspecte ale colaborării în domeniul energetic și comercial-economic dintre cele două state. Părţile şi-au exprimat dorinţele convergente de a utiliza eficient reglementările în materie de schimburi comerciale, Republica Moldova şi Federaţia Rusă fiind membre ale Organizaţiei Mondiale a Comerţului (OMC), potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus