Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene, Natalia Gherman, a participat luni, 20 aprilie 2015, la Luxemburg, la cea de-a șasea reuniune ministerială a Parteneriatului Estic (PaE), care a întrunit miniștrii Afacerilor Externe ai statelor membre UE şi PaE. Reuniunea a fost prezidată de către Înaltul Reprezentant al UE pentru Afaceri Externe şi Politică de Securitate, vicepreședintele Comisiei Europene, Federica Mogherini. La eveniment a participat și comisarul pentru Politica de Vecinătate şi Negocierile de Extindere, Johannes Hahn.
În cadrul reuniunii, participanții au trecut în revistă realizările înregistrate de către parteneri și prioritățile de dezvoltare ale Parteneriatului Estic, prin prisma pregătirilor către Summit-ul de la Riga, care va avea loc în perioada 21-22 mai curent.
Ministrul Natalia Gherman a subliniat că asocierea politică și integrarea economică reprezintă o etapă intermediară pentru aderarea Republicii Moldova la UE cu drepturi depline. De asemenea, oficialul moldovean a declarat că este necesar ca asistența UE să fie direcționată către implementarea DCFTA. Totodată, a fost menționată importanța principiului de diferențiere și ajustarea politicii PaE în conformitate cu ambițiile partenerilor.
Referitor la Declarația de la Riga, ministrul Natalia Gherman a vorbit despre necesitatea adoptării unui document vizionar care să asigure libertatea alegerii parcursului european și să permită aprofundarea relațiilor cu țările partenere care dau dovadă de mai mult angajament în implementarea reformelor.
Potrivit MAEIE, miniștrii statelor UE au manifestat o deplină solidaritate față de partenerii estici și față de consolidarea cooperării în cadrul PaE, apreciind implementarea Acordurilor de Asociere de către țările care au semnat aceste acorduri. La fel, a fost punctată drept o realizare importantă liberalizarea regimului de vize cu Republica Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.04.2015Natalia Gherman: Asocierea politică și integrarea economică reprezintă etapa intermediară pentru aderarea R. Moldova cu drepturi depline la UE
Comentarii (0)