Acest pas important pentru asigurarea unor avantaje moderne ale transferurilor respective este prevăzut de modificările şi completările operate la Regulamentul cu privire la transferul de credit, aprobate recent de Consiliul de administraţie al Băncii Naţionale a Moldovei. Este cea de-a doua etapă a implementării acestui cod, prima vizînd transferurile transfrontaliere.
Codul IBAN (International Bank Account Number) reprezintă un şir de caractere ce identifică, în mod unic, la nivel internațional, contul unui client la o instituție financiară prin recunoașterea de către orice sistem bancar operant în rețeaua SWIFT.
În scopul adaptării la noua practică, va exista o perioadă de tranziție. Astfel, până la data de 1 ianuarie 2017, băncile şi alte instituţii vor accepta documente de plată referitoare la conturi utilizate în baza codurilor IBAN, dar și documente ce vizează conturile existente în formula de pînă la implementarea codurilor în cauză.
Noile prevederi despre modul de utilizare, în derularea transferurilor naționale, a codului IBAN sînt orientate spre minimizarea erorilor, a timpului de procesare a datelor și reducerea costurilor serviciilor de transfer.
Codul IBAN aferent transferurilor internaționale a fost implementat în Republica Moldova în anul 2013, anunță Serviciul de presă al Băncii Naționale a Moldovei.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.04.2015Începînd cu 1 ianuarie 2016, sistemul bancar din Republica Moldova va implementa codul IBAN la efectuarea transferurilor naționale
Comentarii (0)