Trimite e-mail | Printeaza
Economie
23.04.2015

La Cimișlia a fost deschis cel de-al 9 incubator de afaceri din Moldova

La Cimișlia a fost deschis cel de-al 9 incubator de afaceri din Moldova

Consolidarea infrastructurii de suport în afaceri, reprezintă una din prioritățile Programului de activitate al Guvernului și al Strategiei de dezvoltare a sectorului dat până în anul 2020. Declarația a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Stéphane Bridé, ministrul Economiei,  la inaugurarea Incubatorului de Afaceri din raionul Cimișlia, construit cu susținerea financiară a Uniunii Europene.
 
În opinia lui Stéphane Bridé crearea sub egida Organizației pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii a rețelei naționale a incubatoarelor de afaceri și integrarea acesteia în rețeaua europeană,  demonstrează, în mod practic, că decizia Guvernului de a construi, în cooperare cu partenerii din Uniunea Europeană și autoritățile publice locale a incubatoarelor de afaceri este una corectă și eficientă din punct de vedere economic.
 
„Drept exemplu ne servește și incubatorul din Cimișlia, care conform unor analize va găzdui circa 20 de întreprinderi, va crea peste 60 locuri noi de muncă, va majora încasările la buget, etc. Cu alte cuvinte, Incubatorul de Afaceri din Cimișlia va fi un catalizator al dezvoltării raionului pe termen scurt și a regiunii, în ansamblu, pe termen lung”, a specificat ministrul Economiei.
 
Stéphane Bridé a accentuat că Guvernul va continua implementarea unor proiecte similare și în alte regiuni ale țării, deoarece, în opinia ministrului Economiei, incubatoarele de afaceri contribuie în mod direct la orientarea potențialului intelectual și financiar privat spre dezvoltarea economiei și combaterea șomajului din regiune, servesc drept un imbold pentru dezvoltarea mediului de afaceri.
 
Prezent la eveniment, Wicher Slaghter, reprezentantul Delegației UE în Republica Moldova, a specificat că în țările Uniunii Europene cele circa 900 de incubatoare existente, anual crează circa 400 mii de locuri noi de muncă, contribuie la dezvoltarea economică regională, a localităților și orașelor. "Uniunea Europeană va fi și în continuare alături de autoritățile Republicii Moldova în eforturile lor de a dezvolta mediul de afaceri în localitățile rurale, de a crea noi locuri de muncă pentru populația din toate regiunile țării", a spus oficialul european.
 
Până în prezent în Republica Moldova au fost deschise 9 incubatoare de afaceri - Ștefan-Vodă, Dubăsari, Leova, Ceadâr-Lunga, Rezina, Nisporeni, Sângerei, Soroca și Cimișlia. Pentru construcția și dezvoltarea rețelei incubatoarelor de afaceri, în anii 2011- 2014, în bugetele de stat au fost preconizate 54,6 mln lei, iar pentru anul 2015 sunt preconizate 15 mil lei.
 
Companiile rezidente beneficiază de spații de producere sau oficii la preț redus, consultanță și instruire antreprenorială, suport consultativ la achiziționarea echipamentului și costuri de administrare mici. O condiție în selectarea raionului pentru crearea Incubatoarelor de afaceri este existența imobilului și disponibilitatea implicării Autorităților Publice Locale cu 10 % din costul proiectului de reconstrucție.
 
Incubatoarele de Afaceri sunt create în baza Matricei de Politici pentru Programul de suport Sectorial ,,Stimularea Economică în Zonele Rurale”.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus