Trimite e-mail | Printeaza
Social
29.04.2015

A fost aprobat Planul de acţiuni pentru restructurarea reţelei instituţiilor de învăţământ profesional tehnic

A fost aprobat Planul de acţiuni pentru restructurarea reţelei instituţiilor de învăţământ profesional tehnic

Ministrul Educației, Maia Sandu, a declarat, în cadrul ședinței de Guvern, că acest plan se bazează pe rezultatele procesului de cartografiere, care a inclus 97 de instituții de profil, cu peste 42 de mii de elevi. Evaluarea s-a făcut în baza mai multor criterii și a inclus, printre altele, calitatea resurselor umane și a procesului educațional, baza tehnico-materială și felul în care instituțiile colaborează cu mediul economic.
 
Astfel, rezultatele arată că din totalul de 97 de instituții de învățământ profesional tehnic, 24 sunt calificate drept bune, 49 – medii, iar 24 – slabe. S-a constatat că, în mare parte, programele de studii sunt depășite şi prea teoretizate, infrastructura e utilizată insuficient, iar numărul de angajați care revin la un elev depășește de trei ori media europeană la acest capitol.
 
„Sectorul de învățământ profesional tehnic reprezintă un domeniu foarte important în țările europene, deoarece pregătește profesioniști necesari economiei și funcționării unui stat. Astfel, modernizarea sistemului de învățământ profesional tehnic devine absolut necesară, pentru a determina schimbările așteptate de întreaga societate”, a precizat Maia Sandu.
 
Planul de restructurare prevede și instituirea a 10 centre de excelență, care vor deveni instituții de reper în domeniul profesional-tehnic. Totodată, în conformitate cu prevederile Codului educației, școlile de meserii vor fi reorganizate şi vor deveni instituţii de învăţămînt profesional, iar elevii vor învăţa cel puțin doi ani pentru a obţine o calificare.
 
Alte obiective ale planului de restructurare se referă la creșterea calității resurselor umane din sistem și modernizarea bazei tehnico-materiale. În același timp, se va pune accentul pe consolidarea relațiilor cu piața muncii, astfel încât instituțiile să pregătească specialiști la nivelul solicitărilor angajatorilor.
 
Documentul urmează a fi implementat până în anul 2020 și are scopul de a asigura modernizarea sistemului de învăţământ profesional tehnic şi racordarea acestuia la necesităţile reale ale economiei , potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus