Trimite e-mail | Printeaza
Economie
30.04.2015

În primul trimestru al anului curent, încasările la bugetul de stat la capitolul „taxa pentru licenţă” au constituit peste 29,2 milioane lei

În primul trimestru al anului curent, încasările la bugetul de stat la capitolul „taxa pentru licenţă” au constituit peste 29,2 milioane lei

Perfecţionarea şi dezvoltarea sistemului „e-Licenţiere”, extinderea capacităţilor „Ghişeului Unic”, precum şi excluderea treptată a dosarelor pe suport de hârtie prin  transferul lor pe platforma digitală sunt principalele obiective ale Camerei de Licenţiere pentru anul curent. Declaraţia a fost făcută astăzi de viceprim-ministrul, Stephane Bride, ministrul Economiei, în cadrul unei întrevederi de lucru cu colectivul instituţiei.
 
În opinia ministrului Economiei, implementarea unor metode noi în procesul de licenţiere a activităţii de întreprinzător, creşterea transparenţei activităţii instituţiei, extinderea accesului beneficiarilor la datele Camerei de Licenţiere, precum şi asigurarea schimbului eficient de informaţii, va contribui, într-un final, la dezvoltarea economiei naţionale pe toate dimensiunile, creşterea competitivităţii produselor autohtone pe piaţa internă şi externă.
 
”Sunteţi instituţia statului, aflată pe prima linie în relaţiile cu mediul de afaceri. Reieşind din aceasta, activitatea dumneavoastră urmează a fi transparentizată la maxim, optimizat procesul de elaborare a licenţelor şi diminuat presingul administrativ asupra beneficiarului. Vă încurajez să continuaţi reformele începute, să dezvoltaţi ”Ghişeul Unic”, să aplicaţi platforma ”E-licenţiere”, alte programe şi metode noi în domeniul gestionat”, a accentuat Stephane Bride.
 
Potrivit lui Valentin Guznac, directorul Camerei de Licenţiere, unificarea modului de automatizare a proceselor de eliberare şi evidentă a actelor cu caracter permisiv constituie unul din principalele obiective ale instituţiei pentru anul curent. În acest context, şeful instituţiei a specificat că Camera de Licenţiere şi-a stabilit drept obiective asigurarea recepţionării prin SI ”e-Licenţiere” a  cel puţin 90 la sută din numărul total al solicitărilor pentru eliberarea/prelungirea şi reperfectarea licenţei, consolidarea şi extinderea capacităţilor „Ghişeului Unic”, asigurând verificarea a cel puţin 70% din actele permisive anexate la declaraţia/cererea pentru eliberarea/prelungirea şi reperfectarea  licenţei prin intermediul, etc.
 
Conform datelor statistice ale Camerei de Licenţiere, la data de 31 martie 2015, în gestiunea instituţiei se aflau peste 12 mii de licenţe valabile, ce constituie o creştere cu peste 11 la sută comparativ cu perioada similară a anului trecut. O majorare semnificativă a numărului licenţelor valabile, a fost înregistrată în  activitatea farmaceutică,  asistenţa medicală, proiectare în construcţii, tehnica şi optică medicală.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus