Președintele Klaus Iohannis a semnat joi decretul de decorare a mai multor oameni de cultură din Republica Moldova, potrivit unui comunicat al Administrației Prezidențiale.
Astfel, în semn de "înaltă apreciere pentru îndelungata și prestigioasa activitate pusă în slujba afirmării și menținerii unui spațiu cultural unic pe ambele maluri ale Prutului, contribuind, pe această cale, la promovarea cauzei românești și a valorilor europene în Republica Moldova", șeful statului a conferit Ordinul Național "Serviciul Credincios" în grad de Ofițer Iulianei Gorea-Costin, ambasador, profesor și consilier în cadrul Compartimentului Înaltului Reprezentant al Guvernului României pentru Republica Moldova; Ordinul "Meritul Cultural" în grad de Ofițer, Categoria B — "Muzică", lui Vasile Iovu, interpret de muzică populară, profesor la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău; și lui Petre Neamțu, director artistic și prim-dirijor al Orchestrei de Muzică Populară "Folclor" a Filarmonicii Naționale "Serghei Lunchevici" din Chișinău.
Decorarea a fost făcută la propunerea ambasadorului României în Republica Moldova, Marius Lazurca, scrie Agerpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
30.04.2015Oameni de cultură din Republica Moldova, decorați de președintele Iohannis
Comentarii (0)