Discuţia s-a axat pe subiecte de interes comun, inclusiv oportunitatea cooperării dintre Republica Moldova şi Alianţa Nord-Atlantică în combaterea noilor ameninţări la adresa securităţii în regiune şi aprofundarea dialogului politic la nivel înalt.
Un subiect al întrevederii celor doi oficiali a vizat elaborarea unei noi strategii de securitate naţională a Republicii Moldova, în contextul evoluţiilor din regiune. Prim-ministrul a subliniat că autorităţile moldovenești mizează pe suportul statelor membre NATO, la nivel de expertiză, în definitivarea respectivei strategii. În aceiaşi ordine de idei, Şeful Cabinetului de miniştri a menţionat că, actualmente, Guvernul este preocupat de elaborarea Strategiei de securitate cibernetică a Republicii Moldova, care va fi parte integrantă a Strategiei naţionale de securitate. „Suntem responsabili de pacea şi liniştea cetăţenilor noştri”, a subliniat Premierul.
Chiril Gaburici a salutat acceptarea Republicii Moldova în două iniţiative noi lansate de NATO, la Summitul din Ţara Galilor, din septembrie 2014: Iniţiativa de Consolidare a Capacităţilor de Apărare şi Platforma de Interoperabilitate.
Prim-ministrul s-a referit şi la suportul Alianţei Nord-Atlantice pentru finalizarea Proiectului de distrugere a pesticidelor deosebit de periculoase, cu termen expirat, stocate pe teritoriul Republicii Moldova.
Un alt subiect al dialogului a vizat convocarea, la Chişinău, în perioada 1-4 iunie 2015, a Comitetului pentru Parteneriate şi Securitate prin Cooperare, din care fac parte 28 de consilieri politici ai misiunilor statelor aliate NATO.Aceasta va fi prima vizită a unui comitet NATO în Republica Moldova, care va contribui la dezvoltarea cooperării bilaterale.
La rândul său, Ambasadorul Sorin Ducaru a transmis Premierului moldovean un mesaj de salut din partea Secretarului General NATO, Jens Stoltenberg, cu care Chiril Gaburici s-a întâlnit la Cartierul General NATO, în cadrul vizitei sale la Bruxelles.
Asistentul Secretarului General al NATO a apreciat faptul că autorităţile moldoveneşti atribuie o importanţă specială Planului Individual de Acţiuni al Parteneriatului RM-NATO pentru 2014-2016, care trasează obiective de cooperare în implementarea reformelor democratice, modernizarea forţelor armate, combaterea noilor ameninţări la adresa securităţii şi gestionarea situaţiilor excepţionale.
Premierul Chiril Gaburici şi Ambasadorul Sorin Ducaru s-au arătat interesaţi în deschiderea, cât mai curând, a unui Oficiu de legătură al NATO la Chişinău, care ar facilita dialogul şi cooperarea bilaterală în promovarea reformelor din sectorul de securitate şi apărare, dar şi implementarea proiectelor bilaterale.
La finalul întrevederii, Premierul a reiterat invitaţia pentru Secretarul General NATO de a vizita Republica Moldova în această vară.
Ambasadorul Sorin Ducaru a preluat funcţia de Asistent al Secretarului General al NATO pentru riscuri de securitate emergente în septembrie 2013, a relatat Biroul comunicare şi relaţii cu presa al Guvernului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
30.04.2015Premierul Chiril Gaburici s-a întâlnit astăzi cu Sorin Ducaru, Asistent al Secretarului General al NATO pentru riscuri de securitate emergente
Comentarii (0)