Ministerul Economiei în colaborare cu Organizaţia pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD) şi Fundaţia Europeană pentru Instruire (ETF), au organizat la 6 mai curent, un atelier de lucru dedicat celui de-al doilea ciclu de evaluare a politicilor de dezvoltare a sectorului IMM în Republica Moldova pe baza principiilor Small Business Act(SBA).
La atelierul de lucru au fost prezenți reprezentanți ai Comisiei Europene, experţi din cadrul OECD, ETF, Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare și reprezentanți ai instituțiilor publice antrenați în procesul de evaluare pe indicatorii SBA.
În cadrul atelierului, participanții au analizat rezultatele preliminare ale celui de-al doilea ciclu de evaluare a politicilor de dezvoltare a Întreprinderilor Mici și Mijlocii. Evaluarea are drept scop monitorizarea elaborării și punerii în practică a politicilor în sectorul micului business, reflectând punctele forte și slabe ale cadrului de politică existent.
Viceministrul Economiei, Tudor Copaci, a remarcat rolul acestei evaluări pentru dezvoltarea unor politici sustenabile în sectorul IMM: „menționez importanța a acestei evaluări, care reprezintă un instrument eficient pentru dezvoltarea unui cadru legal favorabil dezvoltării sectorului IMM-urilor, prin evaluarea politicilor existente, schimbul de bune practici în regiune, precum și preluarea expertizei europene și internaționale”.
În urma evaluărilor, experţii au constatat obţinerea progreselor în ceea ce priveşte cadrul normativ în domeniul IMM, în special, privind simplificarea procedurii de înfiinţare şi administrare a unei afaceri:„La ora actuală, cadrul de reglementare în domeniului IMM din Republica Moldova corespunde celor mai bune practici europene, însă considerăm necesar intensificarea eforutlui de implementare a acestora”, a spus reprezentantul OECD, Anton Leis Garcia. Totodată, acesta a propus dezvoltarea unui sistem de semnalare a riscurilor de faliment, monitorizarea şi evaluarea politicilor implementate, rezultatele cărora ar putea servi drept puncte de reper pentru politicile ulterioare.
În rezultatul discuțiilor în cadrul atelierului de lucru organizat de Ministerul Economiei, experţii OECD şi ETF vor definitiva compartimentul privind Republica Moldova din Raportul final SME Policy Index 2016 (Indicele politicilor IMM 2016).
Potrivit serviciului de presă al Ministerului Economiei, indicele Politicilor IMM-urilor, este un instrument de evaluare a cadrului de politici pentru IMM-uri și a progreselor înregistrate în implementarea politicilor, dezvoltat în 2008 de OECD în parteneriat cu Comisia Europeană, Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare și ETF. Cadrul de evaluare este structurat în baza celor zece principii ale Small Business Act pentru Europa (Legea IMM-urilor), principii asumate și de Republica Moldova în eforturile de consolidare a unui cadru favorabil pentru sectorul IMM.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.05.2015Politicile de dezvoltare a mediului de afaceri din Moldova au fost analizate în cadrul unui atelier de lucru
Comentarii (0)