Viceprim-ministrul, ministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Natalia Gherman, a avut astăzi, 12 mai 2015, o întrevedere cu subsecretarul de stat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe din Italia, Benedetto Della Vedova, care efectuează o vizită de două zile în Republica Moldova.
Oficialii au salutat relaţiile bilaterale excelente, menţionând ascensiunea relaţiilor economice dintre cele două ţări. În context, oficialul moldovean a adus mulţumiri Guvernului italian pentru susţinerea reformelor din R. Moldova, în special în domeniul afacerilor interne, apărării şi cel agricol. Totodată, şefa diplomatiei de la Chişinău a reiterat interesul ţării noastre pentru semnarea în timpul apropiat a Acordului de cooperare în domeniul securităţii sociale, cu scopul de a iniţia consultările tehnice în materie de pensii și protecție socială.
La rândul său, oficialul italian a reiterat sprijinul Italiei pentru parcusul european al R. Moldova şi implementarea reformelor, în special susţinerea producătorilor autohtoni.
În context, oficialii au menţionat importanţa organizării în viitorul apropiat a comisiei mixte pentru integrare europeană în conformitate cu Declaraţia comună a Miniştrilor de Externe a R. Moldova şi Republicii Italiene privind cooperarea bilaterală în vederea implementării Acordului de Asociere RM-UE, semnată anul trecut.
Potrivit MAEIE, oficialii au salutat participarea R. Moldova la Expoziţia Mondială “EXPO Milano 2015” (1 mai - 31 octombrie 2015), la care participă circa 140 de state, reprezentând astfel o oportunitate excepţională de promovare a imaginii ţării noastre în calitate de producător de bunuri alimentare ecologice şi de calitate precum şi o ocazie potrivită pentru companiile moldovenești de a stabili parteneriate internaționale.
La finalul întrevederii, în incinta MAEIE, reprezentanţii Guvernelor celor două ţări au semnat Protocolul de implementare a Acordului între Republica Moldova şi comunitatea europeană privind readmisia persoanelor aflate în situaţie de şedere ilegală, care va permite stabilirea unui mecanism de acordare a asistentei reciproce în vederea implementării eficiente a politicilor de readmisie.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
12.05.2015Italia va acorda sprijinul necesar pentru implementarea reformelor în R. Moldova
Comentarii (0)