Trimite e-mail | Printeaza
Politic
14.05.2015

Andrian Candu: În scurt timp va fi creată comisia specială parlamentară pentru examinarea statutului autonomiei găgăuze în contextul prevederilor constituționale

Andrian Candu: În scurt timp va fi creată comisia specială parlamentară pentru examinarea statutului autonomiei găgăuze în contextul prevederilor constituționale

Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei, Lise Christoffersen și Piotr Wach.

Agenda parlamentară, activitatea legislativă, evoluțiile politice interne și gradul de implementare a obligațiilor și angajamentelor Republicii Moldova față de Consiliul Europei au fost principalele subiecte discutate.

Potrivit unui comunicat de presă al legislativului, președintele Parlamentului a reiterat determinarea autorităților de la Chișinău de a continua parcursul european și a implementa agenda de reforme pentru modernizarea țării. Speakerul a menționat importanța armonizării legislației naționale la acquis-ul comunitar.

”Prioritățile legislative ale Parlamentului vizează, în primul rând, adoptarea Legii cu privire la Procuratură până la sfârșitul sesiunii de primăvară. De asemenea, se lucrează acum la elaborarea unui proiect de lege menit să contribuie la combaterea influenței mediatice externe, dar care să nu îngrădească libertatea de exprimare”, a declarat Andrian Candu.

Speakerul s-a referit și la situația din UTA Găgăuzia. Andrian Candu a menționat că în scurt timp va fi creată comisia specială parlamentară pentru examinarea statutului autonomiei găgăuze în contextul prevederilor constituționale. Scopul acestui grup va fi de a asigura un mecanism instituțional de dialog permanent și constructiv dintre Chișinău și Comrat și a soluționa problemele curente, inclusiv în contextul implementării Acordului de Asociere cu UE. Conceptul de funcționare a acestei comisii, elaborat împreună cu partenerii de dezvoltare, urmează a fi discutat în Parlament în perioada următoare. Grupul parlamentar va fi format din deputați din Parlamentul Republicii Moldova și Adunarea Populară a Găgăuziei, iar în calitate de observatori vor fi invitați reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare.

Oficialii au mai discutat despre măsurile de consolidare a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Andrian Candu a precizat că cele mai eficiente măsuri în acest sens ar fi aplicarea prevederilor Acordului de Asociere cu UE, inclusiv a Zonei de Comerț Liber în regiunea transnistreană, odată cu expirarea preferințelor comerciale autonome, începând cu 2016, dezvoltarea educației, modernizarea infrastructurii și atragerea investițiilor. 

”Vedem idei noi pentru a relansa dialogul, la nivel practic, dintre Chișinău, Comrat și Tiraspol. Este o abordare nouă, pe care o apreciem. Aceste idei ar trebui să aducă rezultate, ceea ce și vă dorim”, a subliniat Coraportorul APCE, Piotr Wach.

Coraportorii APCE, Lise Christoffersen și Piotr Wach efectuează o vizită de documentare în Republica Moldova, în perioada 13-16 mai.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus