Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.05.2015

O misiune de afaceri, organizată de CCI, și-a început vizita de o săptămână în țările baltice

O misiune de afaceri, organizată de CCI, și-a început vizita de o săptămână în țările baltice

Un grup de companii moldovenești se află într-o misiune de afaceri în țările baltice, în perioada 18 – 22 mai curent, cu scopul de a descoperi noi piețe de desfacere pentru producția autohtonă și a cunoaște experiența acestor țări în procesul de integrare economică cu Uniunea Europeană.

Din delegație fac parte companii din domeniul industriei ușoare, printre care deținătorii brandurilor „Vitalie Burlacu”, „Feodora”, „Acvila Group”, și din domeniul industriei alimentare, cum ar fi producători și exportatori de miere și fructe în stare proaspătă. În misiune participă, de asemenea, reprezentanți ai Ministerului Economiei, care vor face prezentări asupra impactului și oportunităților investiționale deschise în Moldova de Acordul de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător cu Uniunea Europeană (DCFTA).

Misiunea este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Businessului European, în cadrul Proiectului „DCFTA. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”, finanțat de Guvernul Suediei prin intermediul IFC.

Potrivit CCI, în fiecare dintre cele trei țări baltice, companiile vor participa la forumuri economice bilaterale în care va fi prezentat specificul mediului de afaceri, reglementările de import, fiscale, etc., precum și evoluția economiei, dar și impactul asupra companiilor concrete, în urma aderării la Uniunea Europeană. Totodată, reprezentanții companiilor moldovenești vor avea  întâlniri B2B cu potențiali parteneri din țările baltice, inclusiv vizite la cei mai mari importatori și distribuitori de produse alimentare din Letonia și Lituania, Maxima LV și Maxima LT.

În data de 21 mai, delegația moldovenească va participa, la Riga, la Forumul de afaceri în cadrul Summitului parteneriatului estic. La Forumul organizat de președinția lituaniană a Consiliului Uniunii Europene, Confederația patronatelor și BusinessEurope, și-au anunțat participarea companii de top din 39 de țări. Scopul evenimentului este de a evalua realizările Parteneriatului estic din perspectiva comunității de afaceri și de a continua dialogul asupra dezvoltării acestei inițiative europene, în special a cooperării economice bilaterale și multilaterale între UE și cele 6 țări membre ale Parteneriatului Estic – Armenia, Azerbaidjan, Belarus, Georgia, Moldova și Ucraina.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus