Trimite e-mail | Printeaza
Economie
21.05.2015

Companii moldovenești participă la Business forumul în cadrul Parteneriatului Estic

Companii moldovenești participă la Business forumul în cadrul Parteneriatului Estic

Delegația din care fac parte mai multe companii moldovenești a participat astăzi la Forumul de afaceri al Parteneriatului Estic, care se desfășoară la Riga, Letonia. Oamenii de afaceri și reprezentanții Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, care a organizat vizita, au avut ocazia să participe la discuțiile care formulează viitorul politicii de vecinătate a Uniunii Europene.

În cadrul Forumului au fost puse în discuție progresul și perspectivele cooperării între Uniunea Europeană și țările Parteneriatului Estic, rolul Acordurilor de Asociere și ale Acordurilor de Comerț Liber Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) în sprijinul cooperării politice și economice, precum și oportunitățile pentru cooperare investițională și comercială.

Rolul Asociațiilor de business în dezvoltarea mediului de afaceri a fost subiectul celei de-a doua sesiuni plenare a Forumului, fiind examinate diferențele în calitatea mediului economic în țările UE și ale Parteneriatului Estic. Vorbitorii au discutat programele și instrumentele UE care țintesc întărirea relațiilor dintre organizațiile de business, precum și recomandările pentru decidenții politici din perspectiva mediului de afaceri.

Potrivit CCI, companiile moldovenești au avut o serie de întrevederi bilaterale, pe marginea Forumului de afaceri al Parteneriatului Estic, precedate de o vizită la piața centrală din Riga, unde au discutat cu administrația modalitățile de export a produselor agricole moldovenești. La Forumul organizat de președinția lituaniană a Consiliului Uniunii Europene, Confederația patronatelor și BusinessEurope, și-au anunțat participarea companii de top din 39 de țări.

Președintele Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova, Valeriu Lazăr, a avut întrevederi bilaterale cu conducerea mai multor Camere de Comerț și Industrie din țările partenere, punând în discuție perspectivele de colaborare în vederea dezvoltării instrumentelor de suport pentru mediul de afaceri.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus