Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Prim-ministrul României Victor Ponta, aflat într-o vizită la Chișinău. Principalele subiecte abordate în cadrul întrevederii au vizat aspecte de pe agenda relațiilor bilaterale, proiectele economice curente, parcursul european al Republicii Moldova și evoluțiile politice interne.
Președintele Parlamentului a apreciat diversificarea și consolidarea dialogului dintre Republica Moldova și România, înregistrat în ultima perioadă la diferite nivele. ”Trăim cea mai bună și mai frumoasă perioadă din punct de vedere pragmatic și al rezultatelor concrete, inclusiv la nivelul proiectelor realizate în Republica Moldova de România. Mă bucur că multe din cele declarate la nivel politic și-au găsit aplicarea practică în domeniile energetic, cultural, social, transport, sănătate, educație”, a menționat Andrian Candu.
Potrivit Speakerului, Republica Moldova va continua să avanseze pe calea integrării europene, să implementeze agenda de reforme pentru modernizarea țării, chiar și în condițiile unui Guvern minoritar. Andrian Candu a anunțat că prioritățile autorităților de la Chișinău rămân a fi reforma în justiție, lupta cu corupția și atragerea investițiilor străine în economia țării. Președintele Parlamentului consideră importante dezvoltarea mai multor proiecte economice în Republica Moldova de România, în condițiile în care în 2014 România a fost principalul partener comercial al țării noastre, atât la capitolul importurilor, cât și la cel al exporturilor.
Referindu-se la angajamentul de a construi platforme concrete de comunicare cu autoritățile din autonomia găgăuză și regiunea transnistreană, Andrian Candu a solicitat sprijinul României pentru completarea fondului de carte a bibliotecilor din autonomie și pentru inițierea cursurilor de limbă română în școlile din autonomie.
Totodată, Andrian Candu a anunțat că este în curs de examinare solicitarea autorităților de la București de a oferi cetățenilor din România posibilitatea de a circula în Republica Moldova, inclusiv în baza buletinelor de identitate.
La rândul său, Prim-ministrul României Victor Ponta a reconfirmat sprijinul necondiționat al României pentru dezvoltarea Republicii Moldova și integrarea sa în Uniunea Europeană. Potrivit oficialului, România va propune în perioada imediat următoare lansarea unor proiecte economice mari în domenii strategice pentru Republica Moldova, pentru care există susținere la București, fiind identificate și sursele de finanțare și investiții, anunță Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
”România va rămâne, în orice condiții, principalul avocat al Republicii Moldova în dezvoltarea sa. România a demonstrat că e timpul să se treacă de la vorbe frumoase la fapte concrete prin intermediul proiectelor desfășurate în diferite domenii”, a subliniat Prim-ministrul României.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
21.05.2015Președintele Parlamentului Andrian Candu a avut o întrevedere cu Prim-ministrul României Victor Ponta
Comentarii (0)