Trimite e-mail | Printeaza
Social
21.05.2015

Reprezentanții societății civile din Moldova, Ucraina și Georgia au transmis oficialilor europeni cereri de aderare la Uniunea Europeană

Reprezentanții societății civile din Moldova, Ucraina și Georgia au transmis oficialilor europeni cereri de aderare la Uniunea Europeană

Astăzi, 21 mai 2015, în cadrul celei de-a II-a Conferințe a Societății Civile din Parteneriatul Estic, desfășurată la Riga, Letonia, reprezentanții sectorului asociativ din Moldova, Georgia și Ucraina au transmis oficialilor europeni cereri simbolice de aderare a țărilor lor la Uniunea Europeană.

Inițiativa transmiterii unui astfel de document vine în contextul în care cetățenii celor trei state își doresc o perspectivă clară și previzibilă de aderare la marea familie europeană. În condițiile în care autoritățile nu se grăbesc să depună cereri de aderare, reprezentanții societății civile au dorit să transmită un mesaj politicienilor privind caracterul ireversibil al procesului de aderare și, respectiv, să determine guvernele celor trei țări să depună cererile oficiale de aderare cât mai curând posibil.

Textul cererii simbolice de aderare la Uniunea Europeană a Republicii Moldova:

AVÂND ÎN VEDERE articolul 49 din Tratatul privind Uniunea Europeană, potrivit căruia, orice stat european ce respectă valorile comune pe care se întemeiază UE, şi anume democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, inclusiv a drepturilor persoanelor ce aparțin minorităților, poate solicita să devină membru al Uniunii;

AVÂND ÎN VEDERE Acordul de parteneriat şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi care recunosc aspirațiile europene și alegerea europeană a Republicii Moldova;

AVÂND ÎN VEDERE valorile comune şi legăturile strânse dintre părţi, stabilite în trecut prin Acordul de parteneriat şi cooperare între Comunităţile Europene şi statele lor membre, pe de o parte, şi Republica Moldova, pe de altă parte, şi care se dezvoltă în cadrul politicii europene de vecinătate şi al Parteneriatului Estic, şi recunoscând dorinţa comună a părţilor de a-şi dezvolta, a-şi consolida şi a-şi extinde în continuare relaţiile;

RECUNOSCÂND că valorile comune pe care se întemeiază UE, şi anume democraţia, respectarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale, precum şi statul de drept, constituie, de asemenea, însăşi esenţa asocierii politice şi a integrării economice prevăzute în prezentul acord;

ŢINÂND SEAMA de faptul că prezentul acord nu va aduce atingere şi va lăsa cale liberă viitoarelor evoluţii progresive în relaţiile UE-Republica Moldova;

RECUNOSCÂND că Republica Moldova, fiind o ţară europeană, are o istorie comună şi împărtăşeşte valori comune cu statele membre şi se angajează să pună în aplicare şi să promoveze aceste valori, care reprezintă o sursă de inspiraţie pentru alegerea europeană a Republicii Moldova;

RECUNOSCÂND importanţa Planului de Acţiuni pentru implementarea Acordului de Asociere UE - Moldova, contribuind astfel la integrarea economică treptată şi la aprofundarea asocierii politice;

ANGAJÂNDU-SE să consolideze respectarea libertăților fundamentale, a drepturilor omului, inclusiv a drepturilor persoanelor care aparțin minorităților, principiile democratice, statul de drept, precum și buna guvernare:

În numele cetățenilor Republicii Moldova ce depun eforturi pentru dezvoltarea unei țari democratice și europene, integre și libere,
                                                                                                                                                                             Depunem această cerere de obținere de către Republica Moldova a calității de membru al Uniunii Europene.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus