În debutul şedinţei Cabinetului de miniştri, Prim-ministrul Chiril Gaburici a cerut urgentarea publicării numelor și prenumelor fondatorilor entităţilor juridice. „Mai bine de o lună, am dat o indicație ce ţine de publicarea numelor și prenumelor fondatorilor persoanelor juridice. Executarea acesteia întârzie. Am primit informaţia că ar fi ilegală publicarea. Întrebarea mea este: cum poate fi ilegal, dacă în acelaşi timp informația dată poate fi obținută de la stat contra plată? Eu cred că la fel de legal trebuie să fie posibil acest lucru şi fără plată. Consider că mediul de afaceri va avea doar de câștigat și va fi mai multă transparență în domeniu", a afirmat Prim-ministrul.
Totodată, Premierul a reiterat solicitarea enunţată la ședința operativă de luni, 25 mai, privind calitatea proiectelor propuse spre examinare Guvernului.
„Proiectele care nu au fost avizate și nu au trecut expertiza în modul corespunzător – nu vor fi acceptate spre examinare, până când nu vor fi toate avizele, toate comentariile de la colegi. Aici mă refer inclusiv la analiza impactului de reglementare. Calitatea este foarte importantă pentru noi", a declarat Chiril Gaburici.
În altă ordine de idei, Prim-ministrul s-a referit la sfârșitul anului şcolar, felicitând elevii cu acest prilej. Chiril Gaburici a atenţionat asupra necesităţii asigurării ordinii publice și a securității rutiere în perimetrele instituțiilor de învățământ, în contextul evenimentelor organizate în perioada respectivă. Premierul a solicitat Ministerului Afacerilor Interne să sporească activităţile corespunzătoare în acest sens, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
26.05.2015Prim-ministrul Chiril Gaburici a cerut urgentarea publicării numelor și prenumelor fondatorilor entităţilor juridice
Comentarii (0)