Datele statistice despre evoluția pieței serviciilor de telefonie fixă în primul trimestru al anului curent, făcute publice astăzi de Agenţia Naţională de Reglementare în Comunicaţii Electronice şi Tehnologia Informaţiei (ANRCETI), arată că în primele trei luni ale anului volumul total al veniturilor obținute pe acest segment de piaţă a crescut, față de aceeași perioadă a anului 2014, cu 4,5% și a depășit cifra de 264 mil.lei.
Potrivit datelor statistice raportate ANRCETI de către furnizorii de telefonie fixă, veniturile obținute de către SA „Moldtelecom” din vânzarea serviciilor de telefonie fixă au sporit față de primul trimestru al anului trecut, cu 4,4% și au însumat cifra de 250,1 mln.lei, iar veniturile înregistrate de către furnizorii alternativi cu 6,4%, comparativ cu aceeași perioadă și au constituit 14,7 mln.lei. Urmare a acestei evoluții venitul mediu lunar per abonat (ARPU) a crescut faţă de primul trimestru al anului 2014, cu 5,1% și a totalizat 72,7 lei. Această creștere a fost determinată în principal de creșterea venitului mediu lunar al SA „Moldtelecom”, care a înregistrat un ARPU de 76 de lei (în creștere cu 6,1%), Valoarea cumulată a ARPU obținut de furnizorii alternativi a scăzut cu 3,2% și a constituit 41 lei.
Urmare a tendințelor globale și regionale, pe piața serviciilor de telefonie fixă în perioada de raport a continuat diminuarea numărului de abonați pe acest segment. Astfel, comparativ cu ultimul trimestru al anului trecut, numărul de abonați a scăzut cu 7,4 mii și a totalizat 1,2 mln. Baza de abonați a SA „Moldtelecom” s-a redus cu 6,2 mii și a însumat 1,092 mln abonaţi, iar cea a furnizorilor alternativi cu 1,1 mii și a totalizat 118,7 mii. În consecință, rata de penetrare a serviciilor de telefonie fixă la 100 de locuitori, s-a diminuat, față de finalul anului 2014, cu 0,2% și a constituit 34%.
În aceeași perioadă, traficul total de voce în rețelele de telefonie fixă a scăzut față de primul trimestru al anului 2014, cu 16,7% și a însumat circa 587 mln. minute, iar traficul mediu lunar per abonat (MoU) s-a diminuat cu 10% și a alcătuit 254 minute (4 ore și 14 minute).
La finele primului trimestru al anului curent, cota de piață a SA „Moldtelecom”, în funcție de cifra de afaceri, s-a redus cu 0,1% și a alcătuit 94,5% iar cota cumulată de furnizorii alternativi a crescut în aceeași proporție și a însumat 5,5%.
Trimite e-mail | Printeaza
IT
05.06.2015Veniturile din vânzarea serviciilor de telefonie fixă au crescut în primul trimestru al anului curent cu 4,5%
Comentarii (0)