Trimite e-mail | Printeaza
Externe
08.06.2015

Președintele Ucrainei a promulgat legea ce interzice tranzitarea teritoriului ucrainean de trupe rusești spre Transnistria

Președintele Ucrainei a promulgat legea ce interzice tranzitarea teritoriului ucrainean de trupe rusești spre Transnistria

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a promulgat, luni, legile ce denunță acordurile dintre Ucraina și Federația Rusă privind tranzitarea teritoriului ucrainean de trupele militare ruse care se află în regiunea transnistreană a Republicii Moldova și privind transporturile militare ruso-ucrainene, informează agențiile de presă Unian și RIA Novosti.

Cele două legi au fost adoptate de către parlamentul unicameral al Ucrainei (Rada Supremă) în 21 mai, precizează biroul de presă al Președinției ucrainene. În aceeași ședință, Rada Supremă a Ucrainei a denunțat o serie de alte acorduri semnate în domeniul militar cu Rusia.

Toate aceste acorduri au fost semnate la 25 noiembrie 1995, la Soci. Cele două documente promulgate de Poroșenko sunt valabile pentru o perioadă de 5 ani, cu posibilitatea prelungirii automate a acestora, cu condiția ca niciuna dintre părțile semnatare să nu anunțe în scris, cu șase luni înainte, intenția de a suspenda acțiunea lor, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus