Deputați din 12 țări participă la cea de-a 45-a sesiune a Adunării Parlamentare a Cooperării Economice la Marea Neagră (APCEMN), găzduită de Parlamentul Republicii Moldova. Ședința plenară se desfășoară în perioada 9-10 iunie 2015.
La deschiderea sesiunii plenare a participat și Președintele Parlamentului Andrian Candu, Președinte în exercițiu al APCEMN.
În mesajul adresat participanților la reuniune Speakerul a subliniat rolul important al cooperării economice în vederea dezvoltării mai multor proiecte regionale ale căror avantaje urmează să fie resimțite de către cetățenii din țările din regiunea Mării Negre. ”Cooperarea economică între țările din regiunea Mării Negre reprezintă o oportunitate valoroasă, care va aduce beneficii tuturor statelor de regiune, contribuind la stabilitatea și prosperitatea regională”, a menționat Andrian Candu.
Președintele Parlamentului a pledat pentru intensificarea cooperării economice între țările APCEMN, precizând că integrarea proceselor economice reprezintă o modalitate de a transforma regiunea Mării Negre într-o zonă de stabilitate, prosperitate și pace.
Andrian Candu s-a referit și la importanța unei mai bune coordonări și sincronizări a activităților între APCEMN și OCEMN, adică a calendarului de evenimente pe dimensiune parlamentară și guvernamentală. ”Recunoașterea reciprocă a diplomelor universitare, serviciile de acordare a asistenței medicale și tehnice de urgență, de ajutor umanitar, lupta împotriva crimei organizate, a traficului de ființe umane sunt domenii în care țările APCEMN ar putea colabora mai intens. Proiectele de dezvoltare a infrastructurii transportului și a sectorului energetic, inclusiv prin interconectarea Republicii Moldova la rețeaua energetică europeană și construcția șoselei de centură în jurul Mării Negre trebuie să fie susținute în continuare”, a punctat Președintele în exercițiu al APCEMN.
Totodată, Andrian Candu a anunțat despre intenția țărilor din regiunea Mării Negre de a consolida statutul APCEMN, în vederea transformării acestei organizații într-o instituție parlamentară internațională, cu drepturi depline, care va răspunde eficient la schimbările și provocările generate de situația internațională și de contextul regional.
Și Președintele în exercițiu al OCEMN, Natalia Gherman, Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene a adresat un mesaj de bun venit deputaților din țările APCEMN.
În cadrul sesiunii plenare deputații vor discuta și aproba rapoartele și recomandările celor 3 comisii specializate ale APCEMN.
Mâine, la sfârșitul celei de-a 45-a sesiuni, președinția APCEMN va fi transmisă, conform principiului rotației, Parlamentului României. Parlamentul Republicii Moldova a deținut președinția APCEMN pentru prima jumătate a anului 2015.
Adunarea Parlamentară a Organizației pentru Cooperare Economică la Marea Neagră, creată în 1993, numără 12 state membre – Albania, Armenia, Azerbaidjan, Bulgaria, Georgia, Grecia, Republica Moldova, România, Federația Rusă, Turcia, Serbia și Ucraina, anunță un comunicat al Legislativului.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
09.06.2015Andrian Candu pledează pentru dezvoltarea mai multor proiecte economice între țările din regiunea Mării Negre
Comentarii (0)