Declaraţia a fost făcută de preşedintele Partidului Liberal Democrat din Moldova, Vlad Filat, după şedinţa Consiliului Alianţei pentru Moldova Europeană, la care a fost prezent şi premierul Chiril Gaburici.
Liderul PLDM a declarat că investigaţiile trebuie continuate, iar cei care se fac responsabili de dispariţia banilor să fie traşi la răspundere.
„Poziţia noastră este că Banca de Economii trebuie şi urmează să fie naţionalizată. Urmează a fi întreprinse toate măsurile ca această bancă sa aibă activitate. Trebuie urgentate acţiunile de identificare a celor care se fac responsabili de situaţia de la BEM, iar banii să fie întorşi cetăţenilor. Cei care se fac vinoveţi, să fie pedepsiţi", a declarat Vlad Filat.
Liderul PLDM a mai anunţat că APME va iniţia un proiect de lege, care urmează să asigure naţionalizarea BEM. Această problemă va fi abordată şi în cadrul discuţiilor cu misiunea Fondului Monetar Internaţional, care va sosi în ţara noastră săptămâna viitoare.
Vlad Filat a mai menţionat că la şedinţa consiliului s-a discutat şi despre crearea unei noi majorităţi parlamentare proeuropene, după alegerile locale din 14 iunie, potrivit unui comunicat PLDM.
"Vom avea negocieri şi vom avea nu doar deschiderea, dar şi înţelegerea celor ce se întâmplă. Nu este vorba despre interesul unui sau altui partid, ci despre interesul naţional. Urmează să formăm o majoritate, dar această majoritate nu va fi creată în favoare unui partid, care deja a început să condiţioneze. Dacă cineva îşi doreşte alegeri anticipate, atunci s-o spună tranşant. Eu vreau să avem o guvernare eficientă şi stabilă", a declarat Vlad Filat.
Cu referire la solicitarea Primului ministru al RM, Chiril Gaburici, adresată preşedintelui ţării, speakerului şi deputaţilor, liderul PLDM a specificat că împărtăşeşte îngrijorările premierului, dar e necesară o abordare sistemică.
„Noi, într-o manieră foarte solidară, am împărtăşit aceste îngrijorări, doar că sunt anumite situaţii care pot fi rezolvate doar prin reformarea de sistem. Nu poţi cere demisii, dacă nu sunt făcute reforme ale instituţiilor. De aceea noi trebuie să facem mişcări de conţinut, şi nu de formă", a declarat Vlad Filat.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
10.06.2015Banca de Economii trebuie naţionalizată, iar banii dispăruţi de la această instituţie financiară trebuie întorşi
Comentarii (0)