Trimite e-mail | Printeaza
Diverse
01.07.2015

Turul II al alegerilor locale generale în vizorul procurorilor

Procuratura Generală a monitorizat cazurile de încălcare a legislaţiei electorale în perioada de organizare şi desfăşurare a alegerilor locale generale din 28 iunie curent.

În urma neregulilor semnalate la poliţie, organele Procuraturii au confirmat începerea urmăririi penale în 3 cazuri pe faptul:

• împiedicării exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale – 2 cazuri şi anume depistarea buletinelor de vot în afara secţiilor de votare (or.Sîngera şi com.Băcioi, mun.Chişinău);
• acţiunilor de huliganism – un caz (com.Băcioi, mun.Chişinău).

Concomitent, au fost iniţiate procese penale pe faptul folosirii în s.Oxentea, raionul Dubăsari, a legitimaţiei false de Observator Naţional şi pe faptul pretinselor acţiuni de corupere a unui alegător din s.Zberoaia, raionul Nisporeni.

În temeiul art.52 Cod contravenţional – „Agitaţia electorală în ziua imediat anterioară zilei votării ori în ziua votării” organele Procuraturii examinează oportunitatea iniţierii procedurii contravenţionale, în baza materialelor Inspectoratului de poliţie Nisporeni, privind desfăşurarea agitaţiei electorale de către mai multe persoane, în localitatea Mărinici, raionul Nisporeni.

Codul penal al Republicii Moldova stabileşte răspunderea penală pentru următoarele încălcări ale legislaţiei electorale:
- împiedicarea exercitării libere a dreptului electoral sau a activităţii organelor electorale – în temeiul (art.181 Cod penal);
- coruperea alegătorilor (art.1811 Cod penal);
- finanţarea ilegală a partidelor politice sau a campaniilor electorale, încălcarea modului de gestionare a mijloacelor financiare ale partidelor politice sau ale fondurilor electorale (art.1812 Cod penal);
- falsificarea rezultatelor votării (art.182 Cod penal).

Procurorii vor asigura efectuarea urmăririi penale în cazurile de fraudare a alegerilor în termeni cît mai restrânşi, pentru a putea fi luate în calcul de către instanţele de judecată la confirmarea sau infirmarea legalităţii alegerilor din fiecare circumscripţie electorală, anunță Serviciul de presă al Procuraturii Generale.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus