Reuniunea a avut loc în cadrul sesiunii de vară a Adunării Parlamentare OSCE, care se desfășoară în perioada 5-9 iulie, în capitala Finlandei.
La ședință au participat deputați ai parlamentelor naționale membre ale AP OSCE: Arta Dade (Albania) – Preşedintele Grupului, Lord Alf Dubs (Marea Britanie), Geir Joergen Bekkevold (Norvegia), Eric Byrne (Irlanda), Thierry Mariani (Franța). Republica Moldova a fost reprezentată de deputatul Sergiu Sîrbu, Președintele delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE.
O prioritate a Grupului este soluţionarea problemei transnistrene. Parlamentarii au reconfirmat mandatul Grupului de a contribui la promovarea păcii, stabilităţii şi supremaţiei legii în Republica Moldova, pledând pentru integritatea teritorială a țării prin promovarea dialogului.
În cadrul ședinței Sergiu Sîrbu a prezentat o informație despre prioritățile autorităților din Republica Moldova în soluționarea problemei transnistrene.
Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE s-a referit la importanța monitorizării situației din regiune și continuarea dialogului, cu participarea partenerilor internaționali.
”Pledăm pentru reluarea negocierilor în formatul 5+2, fără alte precondiții stabilite. Prioritatea noastră este de a apropia cetățenii de pe cele două maluri ale Nistrului, a intensifica legăturile economice și a încuraja întreprinderile din regiunea transnistreană să exporte pe piața europeană. Este important ca și regiunea transnistreană să beneficieze de prevederile Acordului de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător”, a declarat Sergiu Sîrbu.
Totodată, Șeful delegației Parlamentului Republicii Moldova la AP OSCE a mai comunicat că regiunea transnistreană ar trebui să aibă un statut special în componența Republicii Moldova, fapt ce i-ar oferi un nivel suficient de autoguvernare. Deputatul a respins ideea de federalizare a regiunii.
După învestirea noului Guvern, o delegație a Grupului AP OSCE pentru Republica Moldova va efectua o vizită de informare în Republica Moldova. Parlamentarii OSCE vor merge atât la Chișinău, cât și la Tiraspol, pentru a se documenta din prima sursă despre evoluțiile înregistrate în soluționarea problemei transnistrene, informează Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului Republicii Moldova.
Trimite e-mail | Printeaza
Politic
07.07.2015Grupul AP OSCE pentru Republica Moldova s-a reunit ieri la Helsinki, după o pauză de 3 ani
Comentarii (0)