Consiliul de administraţie al Agenţiei Naţionale pentru Reglementare în Energetică (ANRE) a aprobat astăzi o majorare cu 15,4 la sută a tarifului mediu la gazul natural pentru consumatorii finali. Aceştia vor plăti 6 538 lei (fără TVA) pentru o mie de metri cubi.
La furnizarea de gaze se aplică o taxă pe valoarea adăugată de 8 la sută, astfel că în fine preţul se va ridica pînă la 7070 de lei pentru o mie de metri cubi. Ultima scumpire a gazului pentru consumatorii finali a avut loc în septembrie 2011, cînd tariful mediu a fost majorat cu 23,2 la sută, pînă la 5 664 de lei pentru o mie de metri cubi.
Reprezentanţii MoldovaGaz au solicitat în şedinţa publică organizată de ANRE, care s-a încheiat tîrziu după miezul nopţii, majorarea tarifelor la gaze cu 51,7 la sută. "Conform calculelor noastre estimative actualizate, tariful trebuie să constituie 8 597 de lei, ceea ce reprezintă o creştere cu 51,7 la sută faţă de cel în vigoare", a menţionat şeful Secţiei politică tarifară MoldovaGaz, Ilie Tutunari.
Compania şi-a modificat cererea la numai cîteva ore după ce vineri dimineaţa a difuzat un comunicat de presă în care anunţa că „tariful la gazele naturale calculat, prognozat şi solicitat constituie în medie 8386 lei pentru o mie de metri cubi sau cu 48 la sută mai mare decît tariful mediu în vigoare 5666 lei”.
Furnizorul de gaze şi-a motivat solicitarea de majorare prin devalorizarea monedei naţionale faţă de valutele străine şi pierderile financiare pe care le suportă întreprinderea în acest context. La ultima modificare a tarifului în septembrie 2011 s-a luat în calcul un curs de 11,9 lei pentru un dolar. Cotaţia monedei naţionale în primul trimestru al anului 2015 a fost în medie de 18,4 lei pentru un dolar, cu 54,6 la sută peste nivelul estimat acum patru ani.
Pe de altă parte, s-a redus preţul de import al gazelor. În trimestrul doi 2015, Republica Moldova a importat gaze naturale din Federaţia Rusă la preţ de 252,2 dolari SUA pentru mia de metri cubi, cu aproape 60 de dolari mai puţin decît în primele trei luni ale anului. Preţul de import al gazului în trimestrul IV al anului trecut a fost de 376 de dolari pentru o mie de metri cubi. „Deşi achiziţionăm gaze la un preţ mai mic, această scădere nu acoperă diferenţa formată ca urmare a deprecierii leului”, a declarat reprezentanţii MoldovaGaz.
Preşedintele MoldovaGaz, Alexandru Gusev, a declarat în cadrul dezbaterilor publice că este de acord să discute includerea treptată a devierilor financiare formate în urma deprecierii leului, care doar la transport şi distribuţie se ridică la un miliard de lei.
Mai mulţi experţi au cerut un audit al companiilor din domeniul energetic. Pe de altă parte, Nicolae Mogoreanu, preşedintele Asociaţiei consumatorilor de energie, a menţionat că furnizorii „se află în incapacitate de plată, au acumulat mari datorii în urma deprecierii leului, de aceea tarifele urmează a fi mărite pentru a nu agrava situaţia”. „Lucrul acesta trebuia făcut acum doi ani”, a spus Mogoreanu.
Şeful Departamentului Tarife şi analize economice al ANRE, Alexandru Mija, a anunţat că devierile financiare nu au fost luate în considerare la stabilirea tarifului, dar ANRE a aprobat tarife mai mari „pentru a debloca situaţia din sector”. „S-a ţinut cont şi de situaţia social economică şi situaţia în care se află consumatorii”, a mai spus reprezentantul ANRE.
Noile tarife vor intra în vigoare după publicarea în „Monitorul Oficial”, transmite Moldpres.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
18.07.2015ANRE a aprobat astăzi o majorare cu 15,4 la sută a tarifului mediu la gazul natural pentru consumatorii finali
Comentarii (0)