Trimite e-mail | Printeaza
Politic
23.07.2015

MAE român salută constituirea coaliției de guvernare în Republica Moldova

MAE român salută constituirea coaliției de guvernare în Republica Moldova

Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a salutat joi semnarea de către Partidul Liberal-Democrat, Partidul Democrat și Partidul Liberal, la Chișinău, a Acordului de constituire a Alianței pentru Integrare Europeană.

"Acordul pune bazele unei majorități pro-europene, în consens cu așteptările cetățenilor, așa cum au fost acestea exprimate prin votul pro-european din 30 noiembrie 2014 și reconfirmate de rezultatele alegerilor locale din iunie 2015", informează un comunicat al MAE.

Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a făcut referire, în acest context, la acțiunile viitoare ale Executivului de la Chișinău.

"Îmi exprim speranța că viitorul Guvern, format pe acest fundament pro-european, va avea un program de acțiune ambițios și cuprinzător, îndreptat spre continuarea în ritm susținut a parcursului european al Republicii Moldova, spre aprofundarea reformelor și consolidarea stabilității macroeconomice. Mă bucur că mesajele în acest sens transmise constant în ultima perioadă, inclusiv cu ocazia vizitei mele la Chișinău din iunie, au fost înțelese", a declarat Bogdan Aurescu, conform sursei citate, scrie Agerpres.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus