Trimite e-mail | Printeaza
Social
30.07.2015

Modificări la Codul Muncii în vederea susținerii familiilor

Mai mulți deputați din cadrul Comisiei protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova au înaintat un proiect de Lege pentru modificarea Codului Muncii, prin care se propune instituirea unor drepturi sociale suplimentare pentru familii cu copii. Documentul are drept scop crearea la nivel de politici a condițiilor care să încurajeze nașterea celui de-al doilea și mai multor copii.

Proiectul se referă la extinderea beneficiilor atît pentru  familii cu doi și mai mulți copii, cît și pentru cele cu un singur copil. Lansînd această inițiativă, deputații au reieșit din nivelul ratei de natalitate, dar și din statistica demografică, care arată că 25 la sută dintre familiile Republicii Moldova au un singur copil.

Astfel, se propune modificarea articolului 116 și 120 din Codul Muncii, prin care și familiile cu un singur copil cu vîrsta de pînă la 16 ani să obțină dreptul de alegere a concediului în perioada de vară; de asemenea se prevede dreptul oricărui dintre părinți, fie și cu un singur copil, la un concediu suplimentar neplătit de 14 zile. În opinia legislatorilor, aceste modificări ar oferi părinților posibilitatea să-și dedice mai mult timp copilului  cu păstrarea locului de muncă, ceea ce le-ar permite, spre exemplu, să identifice o instituție de învățămînt, să adapteze copilul cu o nouă grădiniță sau școală ori să facă vizite la medic.

De asemenea, pentru susținerea familiilor cu un singur copil se propune acordarea părinților  din aceste familii a dreptului la 2 zile suplimentare la concediul de odihnă anual plătit, pentru părinți cu doi sau mai mulți copii fiind menținută norma de 4 zile suplimentare. Astfel, și familiile cu un copil vor putea să se dedice mai amplu activităților de educație, sănătate sau odihnă a copilului.

Deputații Comisiei de profil se arată convinși că încurajarea familiei printr-un set de măsuri, cum ar fi asigurarea copiilor cu creșe, condiții pentru concilierea vieții de familie cu cea personală, majorarea îndemnizațiilor de îngrijire a copilului, poate deveni un temei pentru motivarea pentru nașterea și celui de-al doilea sau mai multor copii, obiectiv actual și important pentru Republica Moldova, anunță Comisia protecție socială, sănătate și familie a Parlamentului Republicii Moldova.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus