Prim-ministrul Valeriu Streleţ a avut astăzi o întrevedere cu reprezentantul Băncii Mondiale, Director de țară pentru Moldova, Europa şi Asia Centrală, Alex Kremer.
În cadrul întrevederii s-a discutat despre priorităţile de cooperare bilaterală, implementarea proiectelor comune aflate în derulare şi perspectivele de dezvoltare a acestora. Cei doi oficiali au trecut în revistă şi scenariul de finanţare din partea Băncii Mondiale pentru Republica Moldova, pentru anii 2015-2017.
„Apreciem înalt sprijinul continuu din partea Băncii Mondiale, atât la nivel politic, cât și prin asistenţa financiară care cuprinde sectoare importante pentru ţara noastră”, a spus Prim-ministrul. În context, Valeriu Streleţ a menţionat rolul Băncii Mondiale în asigurarea compensaţiilor financiare pentru înlăturarea consecințelor secetei, promovarea reformelor în sectorul energetic şi cel al administraţiei publice.
Premierul Valeriu Streleţ a exprimat interesul Republicii Moldova pentru continuarea asistenţei Băncii Mondiale, prin intermediul suportului bugetar, ca instrument de cooperare, pentru a beneficia de resursele planificate.
La rândul său, Alex Kremer a reconfirmat disponibilitatea Băncii Mondiale de a ajuta noul Guvern de la Chişinău ca, în această perioadă complicată, să asigure stabilitatea sectorului financiar-bancar, să impulsioneze dezvoltarea economică, precum și să sporească protecţia socială a cetățenilor Republicii Moldova.
Oficialul s-a arătat optimist în ceea ce priveşte perspectivele de dezvoltare a ţării noastre şi a exprimat deschiderea deplină a Băncii Mondiale pentru colaborare. „Recomandările noastre cu privire la măsurile care urmează să fie aplicate în vederea realizării cu succes a reformelor, sunt menționate în Notele de politici, pe care le-a elaborat Banca Mondială de comun cu alți parteneri de dezvoltare”, a precizat Alex Kremer.
Cooperarea Republicii Moldova cu Banca Mondială se desfășoară în baza Strategiei de parteneriat cu țara pentru 2014-2017. Valoarea totală a proiectelor prevăzute a fi finanțate în cadrul Strategiei constituie 450 de milioane dolari SUA, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.08.2015Banca Mondială și-a reconfirmat sprijinul pentru programul de reforme și politicile de dezvoltare ale Guvernului Republicii Moldova
Comentarii (0)