Asigurarea creșterii economice calitative, fortificarea relațiilor cu partenerii de dezvoltare, dezvoltarea politicii statului în vederea atragerii investițiilor, precum și dezvoltarea infrastructurii antreprenoriale. Acestea sunt principalele priorități de politici pe termen mediu, prevăzute în Programul de Dezvoltare Strategică a Ministerului Economiei pentru perioada 2015-2017, aprobat de instituție.
Programul de Dezvoltare Strategică este documentul de bază al Ministerului Economiei, care completează sistemul planificării strategice la nivelul autorității, asigurînd prioritizarea obiectivelor, reflectate în documentele de planificare strategică naţionale, intersectoriale şi sectoriale. Totodată, documentul stabileşte necesităţile de dezvoltare şi modernizare a capacităţilor instituţionale şi instrumentelor/metodelor manageriale în vederea atingerii obiectivelor sale şi realizării pe deplin a misiunii de facilitator şi promotor al dezvoltării economice a ţării.
Prin acest Program Ministerul Economiei îşi propune să devină o instituţie modernă, cu un management eficient, flexibil şi transparent, capabilă să răspundă unor noi situaţii şi provocări, capitalizând noile oportunităţi şi ajustîndu-şi rapid activitatea la schimbările mediului extern.
Documentul prevede implementarea unui set de acțiuni orientate spre modernizarea şi consolidarea capacităţilor instituționale, care vor asigura un proces firesc şi sistemic de tranziţie a instituţiei la mecanismele europene de guvernare. În acest mod Ministerul va asigura realizarea integrală şi calitativă a tuturor obiectivelor strategice şi angajamentelor asumate în cadrul naţional de planificare, precum și implementarea cu succes a tuturor angajamentelor asumate de Republica Moldova în contextul integrării în spaţiul economic european.
Programul de Dezvoltare Strategică a Ministerului Economiei pentru perioada 2015-2017 reprezintă al doilea ciclu de planificare strategică instituţională pe termen mediu. Primul a fost implementat în perioada anilor 2012-2014, iar rezultatele acestuia sunt reflectate în Raportul de evaluare finală, elaborat la finele anului 2014.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
06.08.2015Ministerul Economiei și-a stabilit prioritățile pentru perioada 2015-2017
Comentarii (0)