Ministrul Economiei, Stephane Bride a avut, astăzi, o întrevedere cu reprezentanții Confederaţiei Naţionale a Patronatelor din Republica Moldova.
Principalele subiecte abordate au vizat intensificarea dialogului dintre Ministerul Economiei și CNPM, măsurile de atenuare a impactului crizei asupra activităţilor economice și investiţionale, precum și aspecte legate de activitatea Grupului de lucru și a Secretariatul Evaluării Impactului de Reglementare.
În cadrul întrevederii ministrul Economiei a susținut menținerea unui dialog permanent cu asociațiile profesionale pentru a eficientiza politicile elaborate de Minister și a oferi soluțiile așteptate de mediul de afaceri în contextul crizei economice.
”Anul acesta ne-am propus să apăsăm acceleratorul pe reforme, însă evoluțiile nefavorabile de pe piața finaciară și criza regională ne-au încetinit pașii, ne-au schimbat planurile, însă ne-au învățat că trebuie să ne regândim strategiile și modalitățile prin care ajungem la rezultatele dorite. De aceea, dorim să implicăm mai mult mediul de afaceri în acest proces printr-o comunicare deschisă pe toate platformele existente”, a spus Stephane Bride.
De asemenea, ministrul Economiei a spus că a fost înaintat pentru discuții publice un set de măsuri ce reflectă viziunea Ministerului Economiei de redresare a economiei naționale, care includ acţiuni reformatoare cu caracter stimulator, ce pot fi realizate cu eforturi comune și prin acțiuni coordonate ale tuturor autorităților publice, cu suportul partenerilor de dezvoltare și societății civile.
Leonid Cerescu a menționat interesul patronatelor de a participa la procesul de consultări publice pe toate actele normative de impact social-economic. În context, reprezentanții Confederației Partonatelor au declarat că vor veni cu completări la propunerile Ministerul Economiei din proiectul Planului Anticriză. În mod special, aceștia s-au referit la impedimentele în desfășurarea activității de întreprinzător, precum constrângerile administrative, costurile de derulare a afacerii, creșterera ratei de bază la credite, reintroducerea impozitului pe venit, majorarea contribuției la CNAM, impozitarea dividendelor, legislația muncii ș.a.
Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, la finele ședinței participanții au convenit asupra organizării ședințelor de lucru pe platforma Ministerului Economiei care să analizeze propunerile parvenite de la părțile implicate în dialog și să le includă în Planul anticriză.
Trimite e-mail | Printeaza
Economie
04.09.2015Ministerul Economiei va intensifica dialogul cu patronatele pentru identificarea măsurilor de atenuare a impactului crizei asupra activităţilor economice și investiţionale
Comentarii (0)