Trimite e-mail | Printeaza
Politic
04.09.2015

Polonia susţine, în continuare, aspiraţiile europene ale Republicii Moldova

Polonia susţine, în continuare, aspiraţiile europene ale Republicii Moldova

Prim-ministrul Valeriu Streleț a avut astăzi o întrevedere cu Ambasadorul Poloniei în Republica Moldova, Artur Michalski. Oficialii au remarcat evoluția relațiilor bilaterale dintre Republica Moldova și Polonia, referindu-se, în special, la dezvoltarea cooperării comercial-economice și proiectele agricole realizate de investitorii polonezi.
 
Premierul a subliniat importanţa sprijinului acordat de către Polonia Republicii Moldova în procesul de integrare europeană. „Apreciem sprijinul acordat în promovarea exportului de vinuri şi produse agricole din Moldova pe piaţa Uniunii Europene. De asemenea, remarcăm susţinerea financiară poloneză oferită în cadrul Programului de Asistenţă pentru Dezvoltare, care reprezintă un suport real pentru continuarea reformelor interne de modernizare a ţării”, a menționat Prim-ministrul Valeriu Streleț.
 
Ambasadorul Poloniei a reiterat susţinerea fermă a aspiraţiilor europene ale Republicii Moldova. „Suntem interesaţi de prezenţa mai mare a investiţiilor poloneze în economia Moldovei, ceea ce ar duce la dezvoltarea unor proiecte inovaţionale, competitive, astfel contribuind la creşterea economică durabilă a acestei ţări”, a spus oficialul polonez, potrivit unui comunicat difuzat de guvern.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus