Trimite e-mail | Printeaza
Politic
17.09.2015

La Chişinău au avut loc consultări politice moldo-române

La Chişinău au avut loc consultări politice moldo-române

Viceministrul Afacerilor Externe şi Integrării Europene, Andrei Galbur, a avut astăzi, 17 septembrie 2015, consultări politice cu Daniel Ioniţă, secretar de stat pentru afaceri strategice din cadrul MAE român.

Oficialii au abordat subiecte ce ţin de dialogul politic bilateral, cooperarea moldo-română în domeniile economic, energetic, cultural, precum şi proiectele în curs de implementare cu sprijinul Guvernul României. Pe agenda discuţiilor s-au aflat, de asemenea, aspecte privind procesul de integrare europeană a Republicii Moldova, problematica transnistreană şi situaţia politică internă din ţara noastră.

În cadrul consultărilor politice, părţile au constatat intensificarea şi diversificarea continuă a relaţiilor bilaterale. În contextul marcării, anul acesta, a  5 ani de la semnarea parteneriatului strategic pentru integrarea europeană a Republicii Moldova, viceministrul Andrei Galbur a menţionat importanţa susţinerii din partea României a parcursului european al Republicii Moldova, în special, prin sprijinul acordat în implementarea Acordului de Asociere RM-UE şi Zonei de Comerţ Liber. În aceeaşi ordine de idei, oficialii au convenit asupra intensificării eforturilor de atragere a investitorilor români pe piaţa din Republica Moldova.

Potrivit MAEIE, secretarul de stat Daniel Ioniţă a reiterat faptul că România va sprijini, în continuare, autorităţile de la Chişinău în vederea modernizării ţării noastre, remarcând, în particular, disponibilitatea ţării sale de a acorda susţinerea necesară în armonizarea legislaţiei naţionale la cea europeană.

Pe parcursul consultărilor au fost discutate, de asemenea, aspecte ce ţin de  desfăşurarea celei de-a 2-a şedinţe comune a Guvernelor Republicii Moldova şi României, pe 22 septembrie curent, la Tulcea, care va constitui un prilej de consolidare a cooperării bilaterale, inclusiv prin lansarea şi realizarea unor noi proiecte comune de dezvoltare.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus