Trimite e-mail | Printeaza
Economie
24.09.2015

Fondul Monetar Internaţional salutâ decizia de lichidare a celor trei bănci, la care s-au constatat probleme serioase în administrare

Fondul Monetar Internaţional salutâ decizia de lichidare a celor trei bănci, la care s-au constatat probleme serioase în administrare

Grupul de negociatori, condus de Prim-ministrul Valeriu Streleţ, a discutat astăzi cu membrii delegaţiei Fondului Monetar Internaţional (FMI), condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, şef al misiunii şi negociator principal al FMI pentru Republica Moldova. 
 
În cadrul întrevederii au fost discutate aspectele aferente desfăşurării misiunii FMI în ţara noastră, în mod special fiind abordate chestiunile privind situaţia în sectorul financiar, evoluţiile economice, politicile bugetar-fiscale şi perspectivele de dezvoltare a relaţiilor dintre Republica Moldova şi FMI.
 
Prim-ministrul Valeriu Streleţ a declarat că Guvernul Republicii Moldova este determinat să acţioneze eficient în vederea stabilizării situaţiei macro-financiare şi economice, punctând măsurile care deja au fost întreprinse în acest sens. Totodată, Şeful Executivului de la Chişinău a reconfirmat interesul Republicii Moldova pentru semnarea unui Memorandum cu privire la Politicile Economice şi Financiare cu FMI, precizând că acest lucru este vital pentru dezvoltarea Republicii Moldova, inclusiv prin prisma relaţiilor cu alţi parteneri de dezvoltare.  
 
La rândul său, şefa misiunii, Ivanna Vladkova-Hollar, a exprimat aprecierea FMI privind politicile adoptate în ultimele luni de autorităţile Republicii Moldova pentru redresarea situaţiei în sectorul financiar-bancar, salutând decizia de lichidare a celor trei bănci, la care s-au constatat probleme serioase în administrare. Oficialul FMI a confirmat deschiderea pentru un dialog constructiv cu instituţiile moldoveneşti pe durata mandatului.
 
Echipa de experţi FMI, condusă de Ivanna Vladkova-Hollar, se află în vizită de lucru la Chișinău în perioada 22 septembrie – 6 octombrie 2015, în contextul pregătirilor pentru consultările periodice pentru anul 2015, precum şi pentru a iniția discuțiile cu privire la politicile care ar putea sta la baza unui program susținut de FMI, potrivit unui comunicat al Guvernului.

cuvinte-cheie:

Comentarii (0)

 

Sus